Stadionul „Ilie Oană“ poate fi închiriat cu 11.700 de euro pe zi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Consiliul Local Ploieşti a aprobat, sâmbătă, tariful pentru închirierea stadionului „Ilie Oană“. Valoarea este una destul de restrictivă, de 11.700 de euro pe zi

Stadionul „Ilie Oană“, din Ploieşti, poate fi închiriat pentru activităţi sportive sau culturale, pentru suma de 11.700 de euro pe zi. Valoarea a fost stabilită în şedinţa de sâmbătă a Consiliului Local Ploieşti. Vestea nu a fost primită deloc bine de suporterii Petrolului, club de fotbal care îşi joacă în mod tradiţional meciurile pe „Ilie Oană“. Aprobarea tarifelor înseamnă, în ochii fanilor, deschiderea porţilor arenei şi pentru alte cluburi.

Cum Dinamo tocmai solicitase să joace la Ploieşti două meciuri din preliminariile Europa League, în jur de 50 de fani au ţinut să participe la şedinţa CL pentru a-şi face sentimentele auzite.

PE ACEEAŞI TEMĂ:

VIDEO Bădescu, despre cererea lui Dinamo: „Dacă Petrolul are activitate sportivă, nimeni nu intră"

Tariful de 11.700 de euro a fost calculat pentru a acoperi utilităţile, cheltuielile de personal, amortizarea şi uzura spaţiilor, dar şi rata la creditul bancar din care e plătit stadionul, calculată la peste 8.800 de lei pe zi.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe ploiesti@adevarul.ro!

image
Ploieşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite