Ploieşti: Şomerii se înghesuie la cursurile de (re)calificare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ploieşti: Şomerii se înghesuie la cursurile de (re)calificare
Ploieşti: Şomerii se înghesuie la cursurile de (re)calificare

Prahovenii care au rămas fără un loc de muncă sunt interesaţi să urmeze un curs de re(calificare), în speranţa unei noi angajări.

De la începutul anului şi până în prezent peste 1.000 de şomeri s-au înscris la cursurile de calificare şi recalificare organizate de Agenţia pentru Ocuparea Forţei de Muncă Prahova. Dacă anul trecut, zeci de persoane au pierdut indemnizaţia de şomaj pentru că au refuzat să urmeze un  astfel de curs, acum şomerii vin singuri şi se interesează la agenţie.

“Există un interes mult mai mare faţă de alţi ani în ceea ce priveşte oferta cursurilor de calificare şi recalificare precum şi faţă de locurile de muncă aflate în baza agenţiei”, ne-a declarat purtătorul de cuvânt al AJOFM, Sorina Florescu.

Cursurile din luna august
Luna aceasta, AJOFM organizează cursuri de tâmplar universal, betonist montator prefabricate, confecţioner asamblor articole textile, brutar, imprimator pe mătase, lemn şi textile, confecţioner tâmplărie aluminiu şi mase plastice. Cursurile durează între 10 şi 16 săptămâni, la acestea putând participa cei care au absolvit cel puţin opt clase.

Şomerii care fac naveta în scopul urmării unui curs de (re)calificare beneficiază de decontarea integrală a abonamentului de călătorie pe perioada desfăşurării acestuia. Cursurile includ atât instruire teoretică cât şi practică care se face în cadrul societăţilor cu care Agenţia are încheiate contracte de colaborare, de multe ori şomerii fiind angajaţi chiar în instituţiile în care au efectuat practica.

Cei interesaţi de înscrierea la cursurile organizate de instituţie se pot adresa Centrului de Calificare, situat pe Şoseaua Vestului nr.1.

Ploieşti



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite