Se poate şi invers! Mai mulţi cetăţeni turci erau angajaţi la negru în Prahova

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Poliţiştii Serviciului pentru Imigrări Prahova din cadrul Oficiului Român pentru Imigrări au depistat de patru cetăţeni străini, din Turcia, care lucrau la negru la o firmă din judeţ.

În urma verificărilor s-a constatat faptul că străinii desfăşurau activităţi lucrative fără forme legale la o societate comercială din domeniul construcţiei. De asemenea, trei dintre aceştia nu aveau reglementat dreptul de şedere în România iar cel de-al patrulea este posesorul unui cărţi de rezidenţă fiind membru de familie al unui cetăţean român.

Ca urmare a celor constatate, pentru cei trei străinii depistaţi în şedere ilegală, poliţiştii Serviciului au emis câte o decizie de returnare, cu obligativitatea de a părăsi teritoriul României în termen de 15 zile, aceştia fiind totodată sancţionaţi contravenţional.

Societatea comercială responsabilă pentru angajarea străinilor în condiţii ilegale, a fost de asemenea sancţionată, suma totală a amenzilor ridicându-se la 7.200 lei.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe ploiesti@adevarul.ro!

logo ads
Ploieşti



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite