Scandal la sat. Primarul din Şirna este supărat că bibliotecara ia mai mulţi bani ca el

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Camelia Pârvu câştigă un salariu lunar brut de 3156 de lei, în condiţiile în care leafa secretarului intituţiei abia depăşeşte 1600 de lei brut. Enervaţi de perioada neagră şi de reducerile de venituri care îi aşteaptă, funcţionarii din primăria Şirna au sărit în sus când au descoperit cât câştigă, din bani publici, bibliotecara din sat.

Femeia avea în 2009 un salariu de bază de 1400 de lei. Anul acesta însă, prin modificarea legii bibliotecarilor, venitul brut al Cameliei Pârvu a sărit la 3156 de lei. În aceşti bani sunt incluse şi sporurile de vechime, de solicitare neuropsihică şi de pericol.

„E un venit nejustificat şi nesimţit de mare2, susţine primarul localităţii. "Am semnat şi eu statul de plată prin care bibliotecara primeşte leafa asta pe lună. Am zis că aşa îi dă dreptul legea dar cred că m-a cam păcălit. Aşa că o să propun în consiliul local să îi tăiem din leafă. Că şi aşa e criză, se fac reduceri de salarii de personal în administraţie şi nu e normal ca o bibliotecară de comună să câştige atât", a mai declarat Marian Zaharia, primarul comunei Şirna.

 Lucrează la o bibliotecă fără...clienţi

De partea ceealaltă, bibliotecara susţine că salariul e perfect justificat, poate chiar mai mic în comparaţie cu activitatea desfăşurată, crede femeia. "Eu îi înţeleg pe funcţionari că sunt supăraţi că au salariul mai mic decât am eu. Dar am muncit 20 de ani şi cred că merit salariul asta. Nu e atât de mare dacă ne gândim ce am făcut eu pentru biblioteca din Şirna. O să mă adresez instanţei, dacă va fi nevoie, pentru a-mi apăra acest drept legal", ne-a mărturisit Camelia Pârvu, bibliotecara din Şirna.

În timp ce cei doi se războiesc, alte bibliotecare din comunele prahovene, nici nu visează la aşa venituri. În medie, nu depăşesc un salariu de 800 de lei pe lună. Aşa că toţi se întreabă cum a reuşit bibliotecara din Şirna să ajungă la o aşa leafă, mai ales că şi la Biblioteca „Nicolae Iorga" din Ploieşti, cea mai mare din judeţ, nu există asemenea salarii.

Camelia Pârvu are 38 de ani, are doi copii şi este căsătorită cu un consilier local din Şirna. Biblioteca la care aceasta lucrează de 20 de ani are în acest moment 9000 de volume de carte. Doar 700 dintre cei 5500 de localnici au mers însă în ultimul an la biblioteca din sat.

Ploieşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite