Banii vor fi cheltuiți pentru cei mici, care au ocazia să-l întâlnească pe Moș Crăciun toată luna decembrie, dar și pentru distracția adulților - masa de 1 Decembrie și petrecerile în aer liber de Crăciun și Revelion.
Colindătorii care vor ajunge anul acesta prin Palatul Administrativ din Ploiești nu trebuie să-și pună speranțe prea mari că vor pleca cu traistele pline din birourile instituției. Și aceasta pentru că bugetul alocat cheltuielilor de Sărbători din Ploiești este asemănător cu cel de anul trecut, 350.000 de lei, iar banii au fost direcționați, deja, către scopuri precise.
O parte din fonduri au fost deja cheltuite pe masa cu fasole, cârnați și vin fiert de 1 Decembrie, oferită gratuit ploieștenilor. Alți bani au fost investiți pentru dulciurile care vor fi oferite în căsuța lui Moș Crăciun, de pe esplanada Casei de Cultură a Sindicatelor, toată luna decembrie. „În acest buget au fost prevăzute și plimbările cu trenulețul special, din centru și până la Orășelul Copiilor, de la Sala Sporturilor, cu oprire la Ieslea Sfântă. Printre altele au fost cuprinse și mesele calde, câte una pe zi, pe care le oferim meșteșugarilor populari veniți la târgul din oraș din toată țara", ne-a spus Paula Badea, consilier în cadrul departamentului de organizare evenimente al Primăriei Ploiești.
Colindătorii care vor ajunge, totuși, în Palatul Administrativ, vor fi omeniți, și ei, cu dulciuri și fructe. „Noi încercăm să atragem și sponsorizări, pentru a suplimenta bugetul alocat Sărbătorilor", ne-a mai spus Paula Badea.
Petreceri în aer liber de Crăciun și Revelion
Nici adulții nu au fost uitați. Din cei 350.000 de lei, alocați prin hotărâre de Consiliu Local la sfârșitul lunii noiembrie vor fi achitate onorariile pentru artiștii care vor concerta la Ploiești, la petrecerile în aer liber de Crăciun și Revelion. Petrecerile vor fi unele speciale, după cum promit organizatorii, chiar dacă identitatea artiștilor este, încă, un secret bine păstrat.
Oricum, acestor bani li se adaugă factura pentru iluminatul ornamental, pentru care Primăria Ploieşti are un buget alocat de 1,93 milioane de lei, cel mai mare din ultimii ani. Suplimentar, în acest an, Ploieştiul are un buget mare şi pentru spectacolele de artificii. În total, consilierii au alocat 124.000 de lei la acest capitol.
Citiți aici mai multe despre factura la iluminat din Ploiești
Sponsorizări la CJ și Prefectură
Pentru că sunt ordonatori terțiari de credite, și nu își pot prevedea bugete de protocol, angajații de la Consiliul Județean Prahova și cei de la Prefectură trebuie să se descurce după „puterile" personale în fața colindătorilor. „Nu am avut niciodată un buget pentru sărbători, prin natura instituției, dar încercăm să ne descurcăm, fie din sponsorizări, fie din fondurile personale", ne-a spus Mihai Condrescu, purtătorul de cuvânt al Prefecturii Prahova.
„Noi avem în subordine toate căminele de copii și de bătrâni din județ. Ar fi și păcat să nu ajungem pe la ei cu un dulce și un fruct. Apelăm la firmele din parcurile industriale ale județului pentru sponsorizări. Tot ei ne ajută cu darurile pentru colindători, iar de multe ori, președintele Mircea Cosma le-a făcut acestora daruri personale", ne-a spus și Mihail Fâcă, county-manager al județului.
Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe ploiesti@adevarul.ro!



















* click pe imagine pentru reincarcare daca nu intelegi scrisul.
Trimite Anuleaza