Ploieşti: Revelionul, mai ieftin ca anul trecut

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ploieşti: Revelionul, mai ieftin ca anul trecut
Ploieşti: Revelionul, mai ieftin ca anul trecut

Cu aproape trei luni de zile înainte de vacanţa de iarnă, ploieştenii sunt aşteptaţi de agenţiile de turism cu oferte din cele mai tentante, cu preţuri cu până la 20% mai mici faţă de anul trecut, pentru petrecerea Crăciunului şi a Revelionului.

“Pentru staţiunile de pe Valea Prahovei - Sinaia, Buşteni, Azuga avem pachete turistice pentru petrecerea concediului de sfârşit de an, de cinci sau de şase zile, la hoteluri, pensiuni şi vile foarte moderne şi unde ai tot ce poţi visa. Preţurile pornesc de la 300 de euro şi ajung la 600 de euro de persoană”, a precizat Doina Ana Ion, agent de turism.

Unii ploieşteni au mers deja să-şi rezerve vacanţele de Crăciun şi Revelion, alegând destinaţii exotice precum Egipt, Maroc sau Turcia. Cele mai vândute sejururi au fost în sistem all-inclusive. “Din ce în ce mai mulţi oameni preferă pachetele all-inclusive, cu trei mese pe zi. Cred că le este mai uşor, mai ales celor care au copii”, a mai spus reprezentanta agenţiei de turism.

Ploieşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite