Reacţii după Astra Ploieşti - CFR Cluj 0-1

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Astra a încheiat anul cu o înfrângere şi ocupă locul 9 în clasamentul primelor 18 etape. Clujenii, care au câştigat, sâmbătă seară, la Ploieşti, cu 1-0, intră în vacanţă de pe locul 2, la un singur punct în spatele liderului

Pe un teren mlăştinos, denivelat şi alunecos, Astra şi CFR au dus, sâmbătă seară, o luptă bărbătească, dar fără mari realizări. Gazdele au respectat, din nou, poate mai mult decât ar fi trebuit, sloganul lui Selymes, muncă, muncă şi iar muncă, împingând complăcuţi pianul în 11 oameni, fără să se gândească, până undeva spre ultimele minute, că n-au niciun pianist. Nici clujenii n-au avut un joc mult mai limpede, însă experienţa mai mare şi clasa câtorva din jucătorii de atac au făcut ca oaspeţii să deschidă scorul repede, în minutul 11, după o minge bâlbâită, reluată în plasă de Piccolo, din apropiere.

Tot oaspeţii au avut cele mai mari ocazii ale meciului. În minutul 2, Găman a degajat în piciorul unui adversar, Kapetanos a profitat de deviere şi a ajuns singur cu Lung, pe care n-a putut să-l învingă. Portarul ploieştenilor a făcut minuni şi în faţa lui Renan, atent pe mingea a doua. În repriza a doua, tot Kapetanos a fost în prim-plan, încurcându-se cu Bastos la o minge care trebuia doar împinsă în poarta goală, în minutul 66. Singurul moment periculos la poarta lui Beto a venit în minutul 17, când Băjenaru a prins o lovitură de cap respinsă de Beto în transversală.

DECLARAŢII:

Jorge Costa, antrenor CFR Cluj: „A fost un meci dificil, de luptă, pe un gazon dificil. Am fost ajutaţi de faptul că am deschis scorul repede. Acum am intrat în vacanţă şi mă bucur că am făcut-o cu trei puncte importante. Nu mai am nevoie de alţi jucători pentru retur, important e să nu pierdem pe nimeni din lot“

Tibor Selymes, antrenor Astra: „Am început jocul cu frică, în primele 15-20 de minute parcă ne era teamă de adversar. După cum s-a jucat, un egal era mai corect. N-am avut forţă de atac. Degeaba faci faza defensivă bine dacă în atac nu pui probleme“

Iuliu Mureşan, preşedinte CFR Cluj: „Am început bine, am avut ocazii, vremea a fost bună, dar terenul nu prea. Sunt prea multe maidane de acest tip în Liga 1, cum este aici la Ploieşti. Fac apel la Ligă să nu mai permită disputarea meciurilor pe astfel de maidane. Este o victorie foarte importantă pentru noi, ne-am atins obiectivul, la ora acestei declaraţii suntem pe primul loc. Vom avea o iarnă liniştită, vom aborda returul în aşa fel încât să luăm titlul“

Silviu Lung Jr., portar Astra: „Am întâlnit una dintre echipele bune ale campionatului. Ne-au dominat autoritar în prima repriză, dar puteam egala în repriza a doua. Dacă vor juca aşa cum au făcut-o în prima parte, cei de la CFR se pot bate la titlu“

Lucian Goian, fundaş Astra: „Ultima impresie contează şi plecăm în vacanţă cu o înfrângere. Nu am avut destul curaj în faza de atac, nu le-am pus probleme celor de la CFR cât a trebuit. E o echipă bună, cu un lot foarte bun“

Astra Ploieşti - CFR Cluj 0-1 (0-1)

Marcator: Piccolo (11)

Astra: Lung - Mihalache, Găman, Goian (c), Junior Morais - Strătilă, Seto, Ologu (Rusu 61), Tigoianu (Toure 46)- Băjenaru - Fatai (Ţigănaşu 74)

CFR: Beto - Lionn, Piccolo, Nuno Diogo (Rada 24), Camora - Peralta (c), Kivuvu, Renan - Sougou (Ruy Pedro 86), Kapetanos, Bastos (Hora 68)

Cartonaşe galbene: Fatai (17), Ologu (31), Goian (52) / Diogo (6), Kivuvu (45), Sougou (63), Lionn (69), Rada (90+1)

Arbitri: Ovidiu Haţegan - Octavian Şovre, Aurel Oniţa

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe ploiesti@adevarul.ro!

image
Ploieşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite