Ploieşti: Ramona Neagu a predat engleza managerilor de bancă din Turcia

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ploieşti: Ramona Neagu a predat engleza managerilor de bancă din Turcia
Ploieşti: Ramona Neagu a predat engleza managerilor de bancă din Turcia

Îşi doreşte să cunoască mereu oameni noi, acesta fiind şi motivul pentru care la 19 ani a plecat la un stagiu în Turcia pentru a preda limba engleză managerilor din cadrul băncii guvernamentale.

De un an şi jumătate, Ramona face parte din cea mai mare oganizaţie internaţională a studenţilor, AIESEC. A ales să se alăture acestei organizaţii pentru că vroia să cunoască oameni noi. „Îmi place să intru în legătură cu oameni pe care nu-i cunosc. Acesta este şi motivul pentru care am venit de la Târgovişte la Ploieşti să urmez cursurile universităţii. Aici nu cunoşteam pe nimeni şi vroiam să îmi construiesc o viaţă de la început”.

Cel mai important lucru pe care l-a făcut în cadrul organizaţiei a fost stagiul de practică în Turcia. Iarna trecută am fost timp de o lună şi jumătate la Ankara, la sediul central al băncii guvernamentale, unde am predat engleza managerilor acestei instituţii. „Hotărârea de a pleca am luat-o cu trei zile înainte, iar ceea ce ce m-a făcut să mă decid a fost faptul că mă plictisisem aici şi vroiam să încerc ceva nou”, spune Ramona.

A fost întrebată câţi ani are
Primele întrebări care i s-a pus în momentul în care a ajuns acolo a fost câţi ani are şi ce ar putea să îi înveţe nou la vârsta de 19 ani pe cei de acolo. „I-am răspuns şefului care m-a întrebat că dacă m-aş lua la întrecere cu el pe cunoştinţele pe care le avem fiecare, cu siguranţă aş iesi pe primul loc şi de atunci toată lumea s-a purtat extraordinar cu mine şi nu au fost probleme”, îşi aminteşte tânăra.

Ramona avea aproximativ 150 de cursanţi, împărţiţi pe patru grupe, fiecare grupe corespunzând unui nivel de pregătire. Avea cursuri în fiecare  după-amiază, timp de trei ore şi jumătate,  însă Ramona trebuia să fie în bancă de la ora 9 dimineaţă pentru a-şi pregăti planurile de lecţii.

„Ceea ce m-a şocat în primele zile când am ajuns acolo şi m-am interesat de modalitatea de predare a limbii engleze în şcoli a fost că cei de acolo ştiau destul de bine toate regulile de gramatică, în schimb nu erau capabili să lege o propoziţie. Acesta era jobul meu, să îi învăţ pe managerii băncii să se descurce mai bine la nivel conversaţional în limba engleză”, spune Ramona.

Trainer la AIESEC
Tânăra este şi trainer în cadrul AIESEC şi a luat parte la procesul de recrutare a membrilor care vor să se înscrie în organizaţie. În perioada următoare, Ramona se va ocupa şi de selectarea studenţilor interesaţi să  aplice pentru diverse stagii în afara ţării.

„În acest moment, are loc procesul de recrutare pentru studenţii care vor să plece la stagii în alte ţări. Cei interesaţi pot completa un formular pe care îl găsesc pe site-ul organizaţiei, www.aiesec.org, după care va urma un interviu. Aceştia pot aplica pentru domenii precum ingineria petrolului, vânzări, engleză sau yoga”. Studenţii sau masteranzii care doresc să se înscrie trebuie să cunoască foarte bine limba engleza sau limba ţării în care vor să efectueze stagiul.

ÎNTREBĂRI ŞI RĂSPUNSURI

Ce îţi doreşti să faci pe viitor?
R.N.: Îmi doresc să continui pe partea de resurse umane, traininguri şi interviuri. Până să descopăr această latură a mea, eram o persoană destul de timidă, dar mi-am dovedit că pot să vorbesc în faţa a 40 de oameni fără să am emoţii.

Ce sfaturi le poţi da tinerilor care se prezintă la un interviu?
R.N.: Eu îi sfătuiesc să se ducă la interviuri doar dacă îşi doresc jobul respectiv, altfel nu are rost să îşi irosească două ore din viaţă. Iar în momentul în care ajung în faţa intervievatorului trebuie să fie cât mai naturali şi să nu se chinuie să pară ceea ce nu sunt.

Stagiile organizate de AIESEC sunt plătite?
R.N.: Da, în general cei care pleacă la stagii primesc salariul mediu pe economie din ţara în care se duc.

CE-I PLACE
„Îmi place să mă uit la oameni trecând pe lângă mine pe stradă. Îmi place să călătoresc şi să încerc mâncăruri specifice altor culturi”.

CE NU-I PLACE
„Nu-mi plac locurile aglomerate şi nu îmi plac oamenii care au părere prea bună despre ei”.

PROFIL

Născută
8 martie 1989, Târgovişte

Studii
Facultatea de Litere şi Ştiinţe – Universitatea Petrol-Gaze din Ploieşti

Familie
mai are un frate mai mare


 

Ploieşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite