Ploieşti: Locuitorii de pe Rafinorilor trăiesc printre gunoaie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ploieşti: Locuitorii de pe Rafinorilor trăiesc printre gunoaie
Ploieşti: Locuitorii de pe Rafinorilor trăiesc printre gunoaie

În singurul bloc de pe această stradă stau persoane asistate social, însă, unii dintre ei refuză să-şi achite la zi datoriile la întreţinere, acest lucru afectându-i şi pe vecinii buni platnici

Strada Rafinorilor este cunoscută pentru problemele sale, mare parte cauzate de locuitorii acesteia, care sunt persoane asistate social. În singurul bloc construit pe această stradă şi care are în componenţă 87 de apartamente formate dintr-o singură cameră, cu baie la comun, locuiesc şi se gospodăresc zeci de familii, atât de etnie română cât şi romă.

Unii dintre locuitorii acestui bloc se plâng de faptul că, deşi îşi plătesc la zi toate datoriile aferente chiriei, întreţinerii şi alte cheltuieli stabilite la comun, ei au de suferit din cauza vecinilor care nu procedează la fel. „Am avut gaze în bloc dar ne-au oprit furnizarea din cauză că nu au plătit toţi locatarii. Acum avem o mare problemă cu gunoiul, care, din aceeaşi cauză, nu a mai fost ridicat de foarte mult timp.

Câţiva dintre locatari s-au gândit să facă o înţelegere cu un transportator, care merge cu resturi către rampa de gunoi şi în drum să îl ia şi pe al nostru. Pentru asta am pus bani mână de la mână şi aşa am reuşit să rezolvăm problema”, explică Ion Popescu, un locuitor al blocului. De jur împrejurul acestui bloc munţi de gunoaie au fost aruncate de unii dintre locatari chiar pe platformele din faţă şi din spate, care ar fi putut fi folosite ca locuri de joacă pentru copii, sau spaţii verzi. Parcarea special amenajată pentru maşini, dar şi un teren din apropierea blocului, pe care copiii obişnuiesc să se joace, sunt, de asemenea, pline de gunoaiele aruncate de aceşti locatari, direct de la etajele blocului.


Nicio familie nu a fost evacuată până acum
Potrivit reprezentanţilor Primăriei Ploieşti, astfel de probleme se regăsesc la toate blocurile în care locuiesc asistaţi sociali. „Cei care nu plătesc poţi fi daţi afară ca urmare a unor acţiuni ale asociaţiei şi cu condiţia să existe o hotărâre judecătorească în acest sens. Am avut până acum 30-40 de procese pe care le-am anulat pentru că între timp oamenii au plătit datoriile restante, astfel că nicio familie nu a fost evacuată până acum”, explică Doina Căpuz, directorul Administraţiei Serviciilor Social Comunitare din cadrul Primăriei Ploieşti.


 

Ploieşti



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite