Răchită a plecat de la Petrolul Ploieşti

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Valeriu Răchită (foto Alex Policală)
Valeriu Răchită (foto Alex Policală)

Managerul general al clubului Petrolul Ploieşti, Valeriu Răchită, şi-a încheiat, joi, contractul. Decizia a fost anunţată pe site-ul clubului, unde se precizează că a fost vorba de o despărţire amiabilă

Valeriu Răchită, cel care s-a aflat pe bancă la promovarea în Liga 1 a Petrolului, nu mai lucrează, de joi, la club. Contractul managerului a fost reziliat, conform unui comunicat de presă emis de oficialii Petrolului.

Implicat în mai multe scandaluri de presă după ce s-a aflat că încasa peste 10.000 de euro pe lună de la Prtolul şi apoi s-a zvonit că ar fi fost la cuţite cu antrenorul Gheorghe Mulţescu, Răchită a avut, în ultima vreme, atribuţii mai degrabă pe latură administrativă. Totodată, el a ocupat şi postul de consilier personal al primarului Ploieştiului pe probleme de sport.

„Am decis să punem punct colaborării nostre. Mi-am îndeplinit obiectivele pe care le-am avut aici, iar acum am hotărât să plec pe alt drum. Le mulțumesc pentru sprijin tuturor celor cu care am colaborat la Petrolul în această perioadă“, a declarat Răchită. Neoficial, unele informaţii de la Petrolul spun că despărţirea n-a fost chiar atât de amiabilă pe cât se spune în public, lăsând să se înţeleagă că Răchită ar fi fost constrâns să plece. Oricare ar fi varianta, oficialii de la Petrolul au învăţat, spre binele echipei, să-şi spele rufele în familie.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe ploiesti@adevarul.ro!

image
Ploieşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite