Răchită i-a văzut la joc pe nou-veniţii de la Petrolul, în primul amical din 2012

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Petrolul Ploieşti a încheiat la egalitate, 0-0, meciul amical disputat marţi, pe terenul celor de la CSM Câmpina. „Lupii“ au avut cele mai importante ocazii de a înscrie, prin Voican, Roman, Stojimirovic, Melinte sau Komazec

Valeriu Răchită a început disputa cu un „11" alcătuit din Valincius - Buleică, Tudor, Basso, P. Stoica - Surugiu, Mustivar, Buhuşi, Fl. Dumitru - Roman, Voican. După pauză au intrat pe teren: Valincius (70 Oprea) - Străuţ, Negru, Melinte, Borza - Ki Dong Ming, Bărbulescu - Opriţa (64 Kang Hyo-Il), Stojimirovic, Lee Sinho - Komazec. Acuzând probleme medicale, Zimmermann şi Enescu n-au fost utilizaţi, în vreme ce Opriţa s-a accidentat în urma unei intrari dure a unui adversar. Formaţia ploieşteană rămâne până sâmbătă în cantonament, la Predeal, mai având programate două teste în această săptămână. Primul se va disputa vineri, de la ora 11.00, la Braşov, cu echipa locală Corona, iar cel de-al doilea o zi mai târziu, tot de la 11.00, pe „Ilie Oană", cu divizionara secundă Juventus Bucureşti.
Tânărul atacant Mihai Roman a fost convocat la reprezentativa de tineret, cu care va pleca, sâmbătă, într-un stagiu de pregătire în Antalya.
„Suntem foarte aproape de a se schimba acţionariatul şi să vină acel investitor pe care îl aşteptăm de mult. A pus câteva condiţii, am pus şi noi unele condiţii, vizând performanţa, iar dacă ne vom înţelege poate chiar în această săptămână vom anunţa numele noului acţionar", a declarat Valeriu Răchită. Sursa: fcpetrolul.ro

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe ploiesti@adevarul.ro!

image
Ploieşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite