Program de vară la Castelul Peleş

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Din 17 mai, Castelul Peleş a trecut oficial la programul de vară, ceea ce înseamnă că turiştii câştigă o zi în plus, pe săptămână, pentru a putea vizita cel mai cunoscut obiectiv turistic de pe Valea Prahovei.

Spre deosebire de programul de iarnă, când muzeul era închis lunea şi marţea, de mâine, acesta va avea program de vizitare obişnuit şi în zilele de marţi până pe 14 septembrie 2011. Conform noului orar, Peleşul este închis lunea, marţea poate fi vizitat între 11.00 şi 17.00, iar de miercuri până duminică între 9.00 şi 17.00. La Pelişor, luni, marţi şi miercuri este închis, iar vizitarea este permisă joi, vineri şi duminică între 11.00 şi 19.00.

Un tur al castelului, de 45 de minute, în care puteţi vedea expoziţiile de bază, costă 20 de lei pentru adulţi, 10 lei pentru pensionari şi 5 lei pentru elevi, studenţi şi posesori ai cardului Euro < 26. Tarifele se măresc în cadrul unui tur opţional care include parterul şi etajul I, caz în care un adult plăteşte 50 de lei, sau al turului cu parter, etaj I şi etaj II pentru care un turist adult plăteşte 70 de lei.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe ploiesti@adevarul.ro!

logo ads
Ploieşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite