Prezentarea tuturor candidaților la Primăria Ploiești

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Zece persoane sunt, cu șanse mai mici sau mai mari, în lupta pentru funcția de primar al Ploieștiului. Citiți aici poveștile celor zece candidați și proiectele pe care le propun

În lupta pentru Primăria Ploieşti s-au înscris zece candidaţi, cu toţii susţinuţi de partide politice. Aceştia sunt Iulian Bădescu (USL), Raluca Anghelache (UNPR), Andrei Volosevici (PDL), Nina Safta (PPPS), Simona Tănase (PNG-CD), Diana Severin (PP-DD), Alexandru Neacşu (PRM), Marian Adam (Forţa Civică), Eugen Cristescu (PNŢCD) şi Gheorghe Alexandru Cojocaru (PTPT). Cotidianul prahovean Telegrama a prezentat poveștile celor zece persoane care candidează la Primăria Ploiești.

Andrei Volosevici

Candidatul Partidului Democrat Liberal este şi primarul în funcţie al municipiului, care îşi încheie în această vară mandatul început în 2008. Andrei Volosevici este născut în martie 1976 şi este de profesie jurist. A terminat gimnaziul, la Şcoala nr. 7, în 1990, şi a urmat cursurile Colegiului Naţional „Ion Luca Caragiale", pe care le-a absolvit în 1994. Din anul 2000 este avocat, membru al Baroului Prahova. Este căsătorit cu Dana Volosevici, tot avocat. Alături de soţie şi cumnat, a fost asociat într-o firmă de avocatură, la care a renunţat în momentul în care a ajuns la Primărie.

CITIȚI ȘI:

Concurență mare pentru primăriile municipiilor și șefia CJ Prahova

Este membru al Partidului Democrat Liberal de 13 ani, ocupând în prezent funcţia de preşedinte al PDL Ploieşti. În 2008, la 32 de ani, câștigarea alegerilor l-a plasat între cei mai tineri primari din istoria Ploieştiului.

Proiectele pentru următoarea perioadă se axează pe modernizarea infrastructurii oraşului, în principal cea subterană şi cea stradală. Andrei Volosevici şi-a manifestat şi intenţia de a organiza o serie de manifestări culturale care să promoveze imaginea Ploieştiului, una dintre ele fiind Festivalul Internaţional de Film organizat în premieră în 2011. Un alt exemplu ar fi manifestările organizate de Zilele Oraşului, pe care le promite mai spectaculoase față de cele din mandatul pe care tocmai îl încheie.

Iulian Bădescu

Senatorul social-democrat este candidatul propus de USL pentru Primăria Ploieşti. Este născut în mai 1974, este căsătorit, are doi copii şi locuieşte în Ploieşti. Între 1992 şi 1997 a urmat cursurile UPG Ploieşti, fiind absolvent al Facultăţii de Litere şi Stiinţe, Profilul Economic, specializarea Contabilitate şi Informatică de Gestiune.

Iulian Bădescu are în spate o importantă carieră de jurnalist, începută în 1995. A lucrat pentru cotidianul naţional Ziua, pentru Ziua de Prahova, Muntenia Telegraf, Şocul Cotidian, Tele 7 Prahova, Monitorul de Prahova, Prahova TV, Republicanul şi a fost colaborator la departamentul de investigaţii de la Jurnalul Naţional, seria de anchete „Cu ochii în patru" difuzată de TVR 1, Radio Prahova, radio Wyll FM şi cotidianul Curentul. În 2008 a fost ales senator.

Platforma program vizează crearea de locuri de muncă în Ploieşti, atragerea de fonduri europene, atragerea de investiţii străine, crearea de noi parcuri industriale la marginea oraşului, în parteneriat cu Consiliul Judeţean, deschiderea unui nou spital de copii, oferirea unor facilităţi pentru cuplurile proaspăt căsătorite şi pentru mame, realizarea unui centru de excelenţă în educaţie, în parteneriat cu UPG, încurajarea sportului de masă prin accesul tuturor la bazele sportive, susţinerea sportului de performanţă, construirea de noi bazine de înot, securizarea locurilor de joacă pentru copii, igienizarea spaţiilor de agrement, modernizarea spitalelor aflate în patrimoniul Primăriei, construirea de adăposturi pentru câinii comunitari şi colaborarea cu ONG-urile pentru luarea câinilor comunitari de pe străzi, îmbunătăţirea serviciului de salubritate din oraş, modernizarea şi extinderea reţelelor stradale, creşterea numărului de locuri de parcare, reparaţia şi asfaltarea străzilor la standarde europene, realizarea centurii de transport pe traseul Gara de Vest - Gara de Sud - cartier Râfov - Gara de Nord - cartier Albert , lărgirea arterei de circulaţie în zona Podul Înalt, reconstruirea „podului de lemn", reabilitarea termică a blocurilor de locuinţe, consolidarea blocurilor cu risc seismic, modernizarea sistemului de semaforizare, crearea de perdele forestiere, promovarea identităţii şi varietăţii culturale.

Eugen Cristescu

Candidatul este suţinut de PNŢCD, în baza unui protocol între Partidul Ţărănesc şi Grupul Civic „Incomod". Eugen Cristescu este născut în ianuarie 1967, este absolvent al Facultăţii de Drept Bucureşti, promoţia 2004, şi jurnalist de 13 ani. În ultimii trei ani, a realizat emisiunea „Incomod", la Prahova TV, iar de o bună bucată de vreme deţine site-ul incomodph.ro. De asemenea, este specialist în advocacy şi lobby.

În calitate de preşedinte al Alianţei pentru Drepturile Omului din România, Eugen Cristescu propune o platformă program care se adresează foarte mult societăţii civile, pe care spune că doreşte s-o implice în luarea deciziilor administrative. El propune un parteneriat între Primărie, ONG-uri, sindicate şi organizaţii patronale. De asemenea, prioritatea declarată va fi atragerea de fonduri europene. Candidatul mai declară că, neavând obligaţii politice, serviciile din Primărie vor fi conduse de oameni competenţi, pe baza unor proiecte de management viabile.

Alexandru Neacşu

Este candidatul propus de Partidul România Mare. Născut în aprilie 1946, este actualmente pensionar, meseria de bază fiind cea de economist. Foarte interesant este că el a mai fost primar în trecut, dar nu al Ploieştiului. Potrivit reprezentanţilor PRM, Alexandru Neacşu a fost primar în Băicoi şi Câmpina, însă înainte de 1990. După Revoluţie, a lucrat pentru o lungă perioadă în structurile Ministerului Finanţelor. El este membru PRM din 1999, iar în prezent este preşedinte al filialei municipale. Reprezentanţii PRM ne-au transmis că, în prezent, Alexandru Neacşu încă lucrează la definitivarea platformei program, urmând să le comunice ploieştenilor proiectele sale în următoarele zile.

Simona Tănase

La 38 de ani împliniţi în această lună, Simona Tănase este printre cei mai tineri candidaţi din acest an la funcţia de primar al Ploieştiului. Ea provine din mediul privat, fiind administrator la două firme de construcţii importante din judeţ, care desfăşoară lucrări cu mai multe primării. Societăţile sale au lucrat inclusiv cu Primăria Ploieşti şi Consiliul Judeţean Prahova, desfăşurând mai multe lucrări la Spitalul de Boli Infecţioase, respectiv Spitalul de Pediatrie şi Maternitatea Ploieşti.

Cum toate lucrările firmelor sale sunt cu statul, Simona Tănase a intrat deseori în contact cu administraţia locală, aşa că e familiarizată cu sistemul, cu toate că, de multe ori, au fost situaţii în care autorităţile nu i-au lăsat o impresie plăcută. Îndrăznim să credem că exact aşa s-a întâmplat la Ploieşti, din moment ce a acceptat de scurt timp propunerea de a intra în PNG şi a candida din partea acestei formaţiuni.

Candidata PNG a absolvit Acadamia de Studii Economice Bucureşti şi a lucrat la mai multe societăţi mari, iar de şase ani are propriile firme.

Printre obiective se numără realizarea unor spaţii de agrement, promovarea activităţilor culturale în rândul tinerilor şi nu numai, modernizarea parcurilor şi realizarea unor spaţii care să-i atragă pe tineri (role, skate, biciclete), modernizarea spitalelor din patrimoniul Primăriei şi modernizarea sălii de studiu de la Liceul de Artă, care nu se prezintă în condiţii foarte bune în prezent.

Nina Safta

Partidul Popular al Protecţiei Sociale (PPPS) o propune drept candidat pe Nina Safta, născută în ianuarie 1951. Actualmente pensionară, ea este de profesie economist şi provine din mediul privat. A lucrat aproape 20 de ani în comerţ exterior şi alţi aproximativ 20 în sistemul bancar, înfiinţând în Prahova nu mai puţin de trei filiale bancare noi, pentru Bancorex, Banca Română de Scont şi Banca Comercială Română. O bună perioadă de timp, înainte de Revoluţie, a fost reprezentantul Ministerului industriei Construcţiei de Maşini la Paris.

De 24 de ani s-a întors în Ploieşti, ocupând mai multe funcţii în băncile private, inclusiv şef departament clientelă şi director. A ieşit la pensie pe 1 aprilie 2010, dar spune că simte în continuare nevoia să se implice în comunitate, acesta fiind şi motivul pentru care s-a înscris recent în PPPS şi a acceptat să fie a doua pe lista de candidaţi la Consiliul Local şi candidatul formaţiunii la Primărie.

Proiectele pe care le propune vizează în primul rând ajutarea pensionarilor, prin modificări la nivel local şi naţional: susţinerea creşterii punctului de pensie, a reducerii TVA-ului la alimente până la 5%, descentralizarea sumelor colectate de CAS, transport gratuit pentru pensionari şi consultanţă juridică gratuită. De asemenea, candidata PPPS spune că este interesată de atragerea de fonduri europene, având experienţă în gestionarea relaţiilor cu instituţiile străine, şi atragerea de investitori străini.

Diana Severin

Fostul director al Direcţiei Judeţene de Accize şi Operaţiuni Vamale, Diana Severin, este candidatul PP-DD la Primăria Ploieşti. La 35 de ani împliniţi în februarie, ea este cel mai tânără persoană din această cursă.

Numită la conducerea Vămii Ploieşti de PDL, Diana Severin a ajuns în atenţia presei după ce a făcut o serie de acuzaţii foarte grave la adresa şefului Administraţiei Fiscale, Sorin Blejnar, pe care l-a acuzat că pretinde mită de la lucrătorii vamali pe care-i are în subordine. Ea a fost demisă de la Vama Ploieşti în mai 2010. La mai puţin de un an distanţă, a apărut din nou în presă cu acuzaţii foarte grave, imediat după arestarea şefului de atunci al Vămii Ploieşti, Cornel Costea. În urma dezvăluirilor făcute, a fost dată în judecată de Sorin Blejnar, iar procesul de calomnie încă se mai află pe rolul Judecătoriei Ploieşti.

Pe lângă situaţia lui Blejnar, Diana Severin a mai declarat, la acea vreme, că a fost ameninţată cu săbiile de mai mulţi transportatori, în biroul vamal, că au fost importatori care au trecut produse petroliere prin Vama Ploieşti fără a plăti accize şi că a anunţat de mai multe ori autorităţile judeţene şi naţionale în legătură cu infracţiunile derulate în Vama Ploieşti.

Gheorghe Alexandru Cojocaru

Dacă Diana Severin este cel mai tânăr candidat, Gheorghe Alexandru Cojocaru este la extrema opusă. Născut pe 23 aprilie 1940, Cojocaru este, la cei 72 de ani împliniţi, cel mai bătrân candidat la alegerile locale din acest an pentru Primăria Ploieşti.

El este pensionar, iar meseria de bază este de inginer. Cojocaru reprezintă Partidul Totul Pentru Ţară, formaţiunea înfiinţată în 1993, dar care a activat sub mai multe titulaturi în ultimii ani. În 2011, Partidul „Pentru Patrie" şi-a schimbat denumirea în Totul Pentru Ţară, nume cu trimiteri directe la mişcarea legionară. De altfel, conducerea naţională a formaţiunii a făcut în dese rânduri asocieri cu mişcarea legionară din anii '30.

Marian Adam

Forţa Civică îl propune pentru Primăria Ploieşti pe Marian Adam, candidat născut pe 14 iulie 1973. În prezent, el activează ca administrator de firmă. Maim multe informaţii nu am reuşit să obţinem despre el.

Raluca Anghelache

Este candidatul Uniunii Naţionale pentru Progresul României. Ea este ploieşteancă, este medic de profesie, absolventă a Universităţii de Medicină Bucureşti şi deţine o firmă de medicina muncii. Pe plan politic, Raluca Anghelache ocupă funcţia de preşedinte UNPR Ploieşti, formaţiune în care a intrat încă de la constituirea ei. Staff-ul de campanie ne-a comunicat că încă lucrează la definitivarea platformei program.

adevarul.ro îţi va prezenta în campania electorală cele mai interesante informaţii din Prahova despre campanie, alegeri şi candidaţi. Pe adevarul.ro vei putea afla în timp real informaţii despre rezultatele alegerilor locale 2012. 

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe ploiesti@adevarul.ro!

image
Ploieşti



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite