Prahova, pe locul patru în topul salariilor din România. Aflaţi clasamentul pe judeţe

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Prahovenii sunt în fruntea clasamentului în ceea ce priveşte veniturile obţinute din salarii.

Anul 2011 se anunţă unul mai bun pentru salariaţii din Prahova, cel puţin aşa reiese din studiile făcute de specialiştii Comisiei Naţionale de Prognoză. Potrivit acestora, cu 1.522 de lei, judeţul nostru se clasează pe locul patru într-un top naţional al veniturilor obţinute din salarii, după Bucureşti, Ilfov şi Gorj. De altfel, este pentru prima dată când câştigul mediu pe angajat va sări de 2.000 de lei, cu 4 lei, însă acest lucru se întâmplă doar în Bucureşti. În coada clasamentului se situează judeţul Bihor, unde, cu numai 1.078 de lei, veniturile în mână ale angajaţilor sunt la jumătate din nivelul celor din Capitală.

Vecinii Prahovei se situează pe locul 24, Buzău, cu 1.274 de lei, locul 21, Dâmboviţa, cu 1.334 de lei şi 12, Braşov, cu 1.398 de lei.

4.500 de euro, cel mai mare salariu declarat

Statistica pare să fie susţinută de salariile declarate de prahoveni pe site-urile de specialitate. Potrivit calculatorului de salarii de pe bestjobs.ro, cel mai mare venit îi aparţine unui inginer care câştigă 4.500 de euro pe lună, urmat de un supervizor de site-uri, cu 3.000 de euro şi un şef de multinaţională, cu 2.500 de euro. Şi din consultanţă se câştigă bine, 897 de euro în medie pe lună, software, 869 de euro şi agricultură, pescuit şi silvicultură, 699 de euro.

Clasamentul pe judeţe:

1. Bucuresti 2.004 lei
2. Ilfov 1.851 lei
3. Gorj 1.597 lei
4. Prahova 1.522 lei
5. Constanta 1.503 lei
6. Arges 1.489 lei
7. Timis 1.459 lei
8. Cluj 1.458 lei
9. Bacau 1.427 lei
10. Dolj 1.422 lei
11. Iasi 1.404 lei
12. Brasov 1.398 lei
13. Sibiu 1.392 lei
14. Mehedinti 1.383 lei
15. Hunedoara 1.369 lei
16. Olt 1.366 lei
17. Giurgiu 1.364 lei
18. Arad 1.354 lei
19. Galati 1.350 lei
20. Caras Severin 1.335 lei
21. Dambovita 1.334 lei
22. Braila 1.280 lei
23. Tulcea 1.279 lei
24. Buzau 1.274 lei
25. Valcea 1.263 lei
26. Mures 1.254 lei
27. Alba 1.218 lei
28. Calarasi 1.213 lei
29. Ialomita 1.213 lei
30. Botosani 1.212 lei
31. Vaslui 1.212 lei
32. Teleorman 1.212 lei
33. Salaj 1.194 lei
34. Harghita 1.189 lei
35. Suceava 1.180 lei
36. Bistrita Nasaud 1.158 lei
37. Vrancea 1.147 lei
38. Neamt 1.115 lei
39. Satu Mare 1.113 lei
40. Covasna 1.097 lei
41. Maramures 1.091 lei
42. Bihor 1.078 lei

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe ploiesti@adevarul.ro!

logo ads
Ploieşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite