Ploieşti: Şapte persoane din Buzău şi Prahova, acuzate că făceau trafic cu arme

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ploieşti: Şapte persoane din Buzău şi Prahova, acuzate că făceau trafic cu arme
Ploieşti: Şapte persoane din Buzău şi Prahova, acuzate că făceau trafic cu arme

Poliţiştii buzoieni au identificat un grup de persoane care se ocupau cu tranzacşii ilegale cu arme de foc, între acre şi mitraliere de producţie străină.

În timpul unui flagrant executat în localitatea buzoiană Vadu Paşii, oamenii legii au depistat trei tineri (doi de 24 de ani şi unul în vârstă de 22 de ani), care mergeau cu o maşină către comuna Săgeata, pentru a vine o armă. Suspecţii au fost prinşi şi în autovehicul au fost găsite trei o armă semiautomată cu o ţeavă, o armă cu două ţevi, şi o armă cu două ţevi, ghintuite, cu lunetă. Două erau de provenineţă americană, iar una de fabricaţie spaniolă.

În urma cercetărilor a reieşit că în luna iulie cei doi tineri de 24 de ani au contactat două persoane din Vadu Paşii, cărora le-au oferit cinci arme de diferire calibre, toate uzate, dintre care au fost cumpărate două, cu 1.000 de lei.
Unul dintre cumpărători a vândut, ulterior, o armă unui bărbat din judeţul Prahova, şi a ascuns cealaltă armă pe raza aceluiaşi judeţ. În urma cercetărilor, poliţiştii au recuperat toate armele şi au stabilit că niciuna nu a fost folosită în ţara noastră.

Ploieşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite