Poliţişti în civil, cu maşini neinscripţionate şi aparatură video, pe drumurile din Prahova

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Veşti proaste pentru amatorii de viteză la volan din Prahova, dar şi pentru cei care tranzitează judeţul. În perioada următoare, traficul va fi supravegheat suplimentar cu poliţişti în ţinută civilă, dotaţi cu aparatură audio-video şi cu maşini care nu sunt inscripţionate cu însemnele Poliţiei Rutiere.

"Din analiza efectuată asupra conduitei participanţilor la trafic rutier a rezultat că există un segment de participanţi, care, în mod constant, încalcă regulile de circulaţie. Având în vedere că acest fapt are uneori consecinţe dezastruoase, la nivelul I.P.J. Prahova a fost demarată o acţiune, în cadrul căreia se vor efectua activităţi de prevenire, identificare şi combatere a elementelor negative generate de nerespectarea preverilor legale care reglementează circulaţia pe drumurile publice şi sancţionarea imediată  a persoanelor care comit abateri la regimul circulaţiei rutiere", ne-a declarat Raluca Brezeanu, purtător de cuvânt al IPJ Prahova.

Big Brother sub acoperire

Prin urmare, vor fi organizate acţiuni în Ploieşti şi în toată Prahova atât pe drumurile naţionale şi europene, cât şi pe cele judeţene. Pentru mai multă eficienţă, poliţiştii vor fi în civil, vor avea autovehicule neinscripţionate şi vor acţiona fie în mers pentru surprinderea abaterilor, fie prin supravegherea unor zone, unde se comit frecvent abateri şi vor fi dotaţi  cu aparatură de înregistrare foto - video. Acţiunile vor fi desfăşurate cu schimbarea permanentă a locului de acţiune.

Doar într-o singură zi din cursul acestei săptămâni, poliţiştii rutieri au aplicat pe DN1 164 de sancţiuni, dintre care 122 pentru depăşirea vitezei regulamentare, iar restul pentru consum de alcool, nepurtarea centurii de siguranţă sau neefectuarea inspecţiei tehnice.

Pentru ultimele noutăţi din Ploieşti, click pe poza de mai jos

logo ads
Ploieşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite