Finanţiştii din Prahova continuă protestele în stradă. Activitatea instituţiei este paralizată pe termen nelimitat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Angajaţii Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Prahova continuă astăzi protestul, refuzând să intre la lucru.

Aceştia spun că vor sta în stradă pe termen nelimitat, până când negocierile cu reprezentanţii Guvernului le vor rezolva revendicările. „Sunt peste 800 de salariaţi în tot judeţul care au încetat lucrul. Toată activitatea este paralizată, iar oamenii sunt solidari cu colegii din Bucureşti. Protestul este pe termen nelimitat. Angajaţii sunt nemulţumiţi de diminuarea salariului cu 70%", ne-a declarat liderul de sindicat, Aurel Fănică. De aproximativ două luni, salariaţii nu au încasat sporuri şi stimulente, iar unii angajaţi au ajuns să primească, conform liderului de sindicat, salariul minim pe economie.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe ploiesti@adevarul.ro!

logo ads
Ploieşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite