Ploieşti: Larisa Cucu este educatoarea tuturor vârstelor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Lucrează de şase ani în televiziune. Nu a renunţat, însă, la prima sa dragoste, profesia de educatoare, fiind, în prezent, „super nanny" la o grădiniţă.

Larisa Cucu este o ploieşteancă optimistă şi plină de viaţă. Se consideră un om norocos. Afirmă că tot ce şi-a propus, până în prezent, în plan profesional, a realizat fără prea multă bătaie de cap.

„Cred că totul a venit de la sine. Îmi amintesc că încă din copilărie am avut o energie debordantă, care s-a păstrat. De la vârsta de zece ani am fost un fel de «super nanny» pentru fratele meu mai mic, aşa că nu prea mi-a mai ramas timp de năzdrăvănii.  Le făcea el şi pentru mine, iar eu încasam mustrările. Însă, toată perioada copilăriei consider că a fost una constructivă pentru viitorul meu, care poate m-a maturizat ceva mai devreme. Nu regret nimic, ba din contră, consider că m-a format pentru viitoarea profesie, aceea de educatoare", spune Larisa.

Învăţătoarea, modelul său

Susţine că modelul său în viaţă este învăţătoarea sa. A urmat cursurile Liceului Pedagogic din Ploiesti, pe care l-a absolvit în 2003. „Dintotdeauna, mi-am dorit să lucrez cu cei mici.

În copilărie mă jucam de-a învăţătoarea. Aveam o clasă de copii pe care eu îi învăţam cântece şi poezii. Şi de aici se pare că a început totul.

După liceu am dat admitere la Facultatea de Litere şi Ştiinţe, specializarea română-engleză, din cadrul UPG Ploieşti, şi, tot în acelaşi an, am susţinut şi concurs pentru ocuparea unui post de educatoare", povesteşte Larisa Cucu.

Muzica şi dansul

Printre pasiunile Larisei se numără muzica şi dansul. Însă, de pe băncile liceului a a făcut parte dintr-o trupă de muzica latino, care, printre altele, a reprezentat o rampă de lansare în televiziune.

„Eram deja educatoare de un an, când am fost adusă la propriu în faţa camerelor video de către Nea'Fane, un cameraman care m-a văzut în spectacole cu trupa din care făceam parte şi mi-a sugerat să încep o carieră în televiziune. A fost o şansă pentru care trebuie îi mulţumesc. Am învăţat să lucrez în echipă, să fiu pregătită în orice moment să fac faţă unor situaţii limită şi indiferent de problemele personale să zâmbesc şi să transmit oamenilor din faţa ecranului credibilitate", îşi aminteşte ploieşteanca de 28 de ani. 

De-a lungul anilor, Larisa a experimentat munca de jurnalist în diverse departamente.

A realizat şi prezentat matinalul la Alpha Tv, emisiuni de divertisment pentru copii, dar şi de interes social sau cultural artistic.

După ani de experienţă, a coordonat departamentele de producţie emisiuni, iar, în prezent, realizează o rubrică medicală.

„Bineînţeles, că nu am renunţat la prima mea dragoste, meseria de educatoare, şi predau la o grădiniţă particulară, cu program bilingv engleză - germană", mai spune Larisa.

Ce rol are familia în carieră?

Mă consider o persoană foarte norocoasă şi pentru asta îi mulţumesc lui Dumnezeu. Am o familie frumoasă şi unita care, întodeauna, m-a sprijinit şi încurajat în tot ceea ce am întreprins, iar acasă am parte mereu de liniştea şi înţelegerea de care am nevoie, chiar şi în momentele grele.

Ce planuri de viitor ai?

Îmi doresc, în primul rând, să fiu sănătoasă, pentru a avea putere de muncă şi împlinire pe toate planurile. Iar peste cinci ani, de ce nu poate mai devreme,  îmi doresc să am propria mea companie de impresariere şi producţie TV. Atunci cred că aş fi cu adevărat fericită.

Ce-i place

Îmi plac muzica, dansul, să mă întâlnesc cu prietenii şi să petrec timp cu iubitul meu. Iubesc natura şi tot ceea ce este frumos. Apreciez orice gest venit din suflet.

Ce nu-i place

„Nu-mi plac minciunile, oamenii falşi, invidioşi şi răutăcioşi. Pentru că sunt o persoană optimistă, stau departe de pesimişti", afirmă Larisa.

Profil:

Născută: 30 august 1982, la Ploieşti

Studii: Facultatea de Litere şi Ştiinţe

Familie: Necăsătorită

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe ploiesti@adevarul.ro!

logo ads
Ploieşti



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite