Ploieşti: O femeie cu arme albe într-o pungă a cerut încasările într-o farmacie din Ploieşti

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ploieşti: O femeie cu arme albe într-o pungă a cerut încasările într-o farmacie din Ploieşti
Ploieşti: O femeie cu arme albe într-o pungă a cerut încasările într-o farmacie din Ploieşti

Poliţiştii alertaţi de vânzătoare au imobilizat-o cu uşurinţă şi există suspiciunea că persoana are probleme psihice.

Un incident mai puţin obişnuit a avut loc ieri, la o farmacie situată pe peronul Gării de Sud din Ploieşti. O femeie, purtând o plasă în mână a intrat în incinta societăţii comerciale şi le-a solicitat celor două angajate care erau de serviciu în momentul respectiv, să-i dea banii din încasările făcute în ziua respectivă.

Femeia nu s-a comportat violent, dar le-a spus că dacă nu fac ceea ce le-a cerut, o să cheme de afară două persoane. „A intrat, a zăbăvit un moment, apoi a privit spre fereastră, probabil ca să vadă dacă intră cineva. Nu era nimeni în farmacie în afară de dumneaei. Apoi ne-a spus să deschidem casa şi să-i dăm banii. Când colega mea a întrebat-o ce bani, a zis că banii pe medicamente. Era atât de calmă de parcă ne cerea algocalmin. Apoi ner-a mai spus o dată să-i dăm banii, că are băieţii afară”, a povestit ce s-a întâmplat una dintre farmaciste, care a dorit să-şi păstreze anonimatul.

Poliţia a rezolvat situaţia
Având prezenţă de spirit, una dintre farmaciste a ieşit afară, strecurându-se pe lângă individa suspectă, şi i-a alertat pe agenţii Postului de Poliţie Transporturi Feroviare Ploiesti Sud, situat în apropiere. Când oamenii legii au ajuns la faţa locului, femeia care părea a avea intenţia de a comite un jaf se afla în faţa societăţii comerciale. Nu a opus niciun fel de rezistenţă când a fost legitimată şi i s-a efectuat percheziţia corporală şi a bunurilor pe care le avea supra sa.

Tânăra, Mariana T. (37 ani), din Ploieşti, avea în sacoşă un cuţit cu lama de 20 de centimetri şi un toporaş cu muchia de 7 centimetri lungime. Poliţiştii au deschis un dosar de cercetare penală în acest caz şi au stabilit că persoanele a căror prezenţă o invoca femeia nu au existat. Mariana nu are acte medicale din care să ateste faptul că suferă de vreo boală psihică, dar oamenii legii nu exclud această posibilitate.

Dosar penal
„Continuăm cercetările pentru stabilirea împrejurărilor în care s-a produs incidentul, urmând ca, ulterior, să se facă încadrarea juridică a faptei”, a declarat agentul Gabriel Irimia, şeful Postului de Poliţie TF Ploieşti Sud. Femeia ar putea fi cercetată pentru port de armă albă şi ameninţare, sau chiar tentativă de jaf.

Ploieşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite