Ploieşti: Dan Neagu este specialist în bucătăria multiculturală

0
Publicat:
Ultima actualizare:

A revenit de pe meleaguri belgiene pentru a le oferi ploieştenilor ceva nou şi îndrăzneţ: preparate gustoase din  bucătăria „fusion".

Dan Neagu le propune ploieştenilor preparate noi, originale, în a căror realizare se folosesc metode aparţinând unor culturi gastronomice diferite sau ingrediente specifice unor zone diferite. De fiecare dată când le îmbină, rezultatul este unul spectaculos.

Primul mentor a fost bucătarul garnizoanei

„Am învăţat foarte mult din bucătăria «fusion», abia după ce am căpătat experienţă de ani de zile. Pasiunea pentru gătit a apărut în anii tinereţii, atunci când am plecat în armată. M-am împrietenit cu bucătarul de la garnizoană. Nea Ştefan mi-a fost mentor şi un bun prieten. Avem diverse aplicaţii pe munte şi el venea şi ne gătea. I-am devenit ajutor. Acolo am învăţat să gătesc ciorbe cu smântână, gulaş, diverse tocăniţe . Când terminat stagiul militar am primit un certificat de calificare în meseriile de barman, ospătar şi bucătar", povesteşte Dan.

În perioada 1991-2004, ploieşteanul de 45 de ani a fost şef de restaurant, de magazine şi director de magazine. A format mulţi oameni în domeniu.

După ani de experienţă, Dan a luat calea străinătăţii. După ce a lucrat în localuri din Franţa şi Olanda, s-a stabilit, timp de aproape trei ani, în Belgia, unde a urmat cursurile Institutului de Hotelărie.

„A fost o perioadă de neuitat. La institut am învăţat, de exemplu, cum să-ţi primeşti clienţii, cum e bine şi cum nu e bine să combini ingredientele. Timp de şase luni am lucrat în lanţul hotelier Radisson SAS, după care următorii doi ani i-am petrecut la o pensiunea turistică situată lângă circuitul de Formula 1 de la Francorchamps. Aici am detaliat bucătăria, am aprofundat-o în sensul de delicatesă şi am învăţat despre bucătăria «fusion». Mai pe înţelesul tuturor, am aflat cum poţi să amesteci un preparatchinezesc, de exemplu, cu unul românesc, sau unul franţuzesc cu un preparat arăbesc", explică Dan Neagu.

Are propriul restaurant

După experienţa străinătăţii, Dan Neagu a revenit pe plaiuri mioritice, unde a dezvoltat o afacere în domeniu. Şi-a deschis restaurantul PubOK în centrul Ploieştiului.

„Nu m-a speriat criza. Atâta timp cât munceşti cu drag, când oferi un lucru de calitate, iar oamenii sunt mulţumiţi, este imposibil ca treaba să nu meargă bine. Eu vreau să-i învăţ pe ploieşteni ce înseamnă a mânca bine. Şi asta nu înseamnă cantitate, ci calitate. Fac tot felul de reţete originale, îmi place să-mi petrec toată ziua la bucătărie. Norocul meu este că am angajaţi formaţi de mine care gătesc impecabil ", mai spune ploieşteanul.

Întrebări şi răspunsuri

Cum petreci timpul liber?

Pot spune că februarie este luna recunoştinţei. În fiecare an, timp de o săptămână, plec împreună cu familia în Belgia, la omul care m-a ajutat să devin ceea ce sunt astăzi. Bruno, aşa îl cheamă pe fostul meu patron, care mi-a rămas foarte bun prieten.

Ce mâncare preferată ai?

Cel mai mult mă fascinează lumea fructelor de mare. Îmi place să gătesc homar, scampie, îmi place modul în care se leagă vinul cu mâncarea. Acasă gătesc împreună cu soţia. Oricum, e sărbătoare atunci când mă apuc să prepar un fel de mâncare.

Ce-i place

Lui Dan Neagu îi plac călătoriile şi sportul, pe care-l practică atunci când timpul îi permite. A făcut fotbal. Spune că merge deseori la bunici, la Cheia, pentru a-şi încărca bateriile.

Ce nu-i place

„Nu-mi place nedreptatea. Am pretenţia ca oamenii cu care lucrez să-şi recunoască greşelile atunci când este cazul. Nu-mi plac persoanele prefăcute".

Profil

Născut: 17 septembrie 1966, Măneciu, Prahova

Studii: Facultatea de Turism, UPG Ploieşti

Familie: Căsătorit, are un copil

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe ploiesti@adevarul.ro!

logo ads
Ploieşti



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite