Ploieşti: Valea Prahovei este preferată de ploieşteni pentru Revelion

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cele mai multe vile şi pensiuni au "îngheţat" preţurile la pachetele turistice pentru Sărbătorile de iarnă. Cine vrea să petreacă Revelionul în staţiunile de pe Valea Prahovei trebuie să se grăbească. Gradul de ocupare al pensiunilor şi hotelurilor este de aproape 100%.

Ploieştenii se arată mai interesaţi ca niciodată să-şi petreacă Sărbătorile de iarnă în staţiunile montane de pe Valea Prahovei. Preţurile mai mici cu până 20% comparativ cu cele de anul trecut la pachetele turistice de Crăciun şi de Revelion au fost soluţia perfectă pentru proprietarii de vile şi pensiuni care astfel au reuşit să atragă grupuri mari de turişti.

Pe primul loc în  topul staţiunilor cu un grad de ocupare de peste 98% se situează Sinaia, urmată de Buşteni şi de Azuga. La Pensiunea "Alina" din Sinaia, de exemplu, clasificată la trei margarete, cele zece locuri de cazare au fost rezervate încă din luna octombrie. "Acum nu mai avem nimic liber, şi, câte ştiu, asta este situaţia cam peste tot în staţiune. Cinci nopţi costă 500 de lei de persoană. Noi am preferat să închirem camerele individual, ştiu că alţii le-au închiriat cu totul, la grupuri organizate. Camerele sunt cu pat matrimonial, cu băi proprii, au televizor, încălzire centrală, mobilier nou", a precizat Gigel Solomon, proprietarul pensiunii "Alina".

Rezervat tot, aproape de pârtie

Şi la Buşteni este rezervat aproape tot pentru petrecerea sfârşitului de an. Vilele şi pensiuni situate pe drumul care duce pârtia Kalinderu au fost la mare căutare, cele mai multe dintre acestea fiind rezervate pentru vacanţa de Crăciun şi de Revelion încă de la sfârşitul verii. La "Casa Magică", de exemplu, preţurile au rămas aceleaşi ca anul trecut.

"Am avut oferte de nerefuzat, motiv pentru care turiştii s-au înghesuit să vină la noi pentru Revelion încă din septembrie. Cei mai mulţi s-au interesat direct la noi, prin telefon, nu prin agenţii de turism. Avem 20 de camere. Patru nopţi cazare, toate mesele incluse şi două mese festive costă 960 de persoană. Avem restaurant propriu şi ne vom distra clienţii cu muzică bună, interpretată live de o formaţie", a subliniat Irene Postolache, proprietara pensiunii. Şi agenţiile de turism din Ploieşti au vândut bine pachetele pentru Revelion 2010 pe Valea Prahovei.

"La noi, cea mai solicitată staţiune este Sinaia. Numărul de turişti a scăzut cu 10% faţă de anul trecut, dar nu este o situaţie alarmantă. Sunt oameni care se hotărăsc pe ultima sută de metri", a declarat Ioana Trandafir, consilier Bibi Touring.

Ploieşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite