Ploieşti: Va curge miere, timp de trei zile, la Câmpina

0
Publicat:
Ultima actualizare:

De astăzi şi până duminică, la Câmpina se va ţine a şasea ediţie a Târgului Mierii, un eveniment care se adresează deopotrivă apicultorilor şi turiştilor. Cei care ajung în zonă îşi pot dovedi abilităţile de degustători de mieri, urmând a fi recompensaţi.

Vineri, sâmbătă şi duminică, în interiorul şi pe platoul Casei Tineretului din municipiu vor fi prezenţi zeci de apicultori, firme în domeniu, precum şi numeroşi meşteri populari.

La începutul acestui an, s-au împlinit 508 ani de la primul târg apicol, consemnat documentar şi organizat de un câmpinean. Manifestarea din 2011 este a şasea ediţie modernă a evenimentului, una care se va remarca prin numeroase concursuri, degustări şi chiar un bal al apicultorilor.

Prin urmare, dacă aveţi drum pe Valea Prahovei, merită să faceţi un popas măcar de o oră şi la Câmpina. Puteţi participa la concursul cel mai bun degustător de miere amator, la care va trebui să identificaţi cât mai multe sortimente din 10-12 probe de miere, într-un test de tip grilă. Concursul nu este de ocolit, pentru că premiul îi va aduce câştigătorului un coş cu produse apicole şi, evident, o diplomă de cel mai bun degustător de miere.

În plus, aşa cum ne-a explicat Mihai Apostolescu, unul dintre organizatorii târgului, vă puteţi cumpăra, la preţuri de producător, miere din 15 sortimente, sirop de brad cu miere, faguri, cătină sau afine cu miere, turtă dulce cu miere produsă după o reţetă săsească veche de 100 de ani ori distilat din miere.

Vineri seară, publicul va avea parte şi de o surpriză muzicală, un concert Mircea Vintilă, la care intrarea este liberă.

Balul Stuparilor

Şi specialiştii în domeniu concurează la târg, iar lor li se adresează provocări precum cea mai bună miere, cea mai bună prezentare de stand ori concursul de prognoză apicolă, pe când copiii din şcolile din Câmpina se vor „bate" pentru titlul de Albinel şi Albinuţa. Sâmbătă seara, la un hotel din Câmpina se va desfăşura şi „Balul Stuparilor".

Vizită la Castelul Haşdeu

Dacă tot ajungeţi prin Câmpina, puteţi da o fugă şi la Castelul Iuliei Haşdeu, templul ridicat de scriitor fiicei moarte de tuberculoză la numai 18 ani, dar şi la Muzeul Nicolae Grigorescu care adăposteşte lucrări remarcabile ale pictorului, dar şi o interesantă bibliotecă şi piese rare de mobilier. Ambele muzee sunt deschise în weekend, între orele 9.00 şi 17.00.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe ploiesti@adevarul.ro!

logo ads
Ploieşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite