Ploieşti: Unde se pot distra copiii de 1 iunie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Micuţii pot participa la spectacolul oferit de primărie în Parcul Constantin Stere şi se pot plimba gratuit cu un tramvai special decorat pentru această zi.

Mâine, cu ocazia Zilei Internaţionale a Copilului, Primăria va organiza de la ora 10.30, la Teatrul de vară din Parcul Constantin Stere un spectacol pentru copii intitulat “Parcul veseliei”. Vor avea loc jocuri interactive, concursuri cu premii şi animaţie cu personaje de poveste pentru copiii cu vârste între 4 şi 10 ani. Începând cu ora 13.00, în aceeaşi locaţie, va avea loc spectacolul “Zâmbet de copil”, oferit de Casa de Cultură “I.L. Caragiale”. În cadrul acestuia, vor participa trupele de dans “Trompi & Airlines”, Magic Dream, Rudenko, formaţia de dansuri populare a Colegiului Naţional „I.L Caragiale” şi grupul vocal Belcanto.

Intrare gratuită la zoo

Pentru copiii cu vârsta până la 14 ani care doresc să viziteze grădina zoologică, intrarea va fi liberă pe parcursul întregii zile. Aici pot admira animale precum maimuţe, urşi, lei, căprioare, dar şi pe cel mai nou locatar al grădinii zoologice, Smărăndiţa, un pui de iac de numai câteva zile.

Personalul RATP va oferi daruri copiilor

Tot de 1 iunie, va intra în funcţiune Tramvaiul Copiilor, un program de transport gratuit pentru copii. Tramvaiul va efectua curse pe traseele 101 şi 102. Pe parcursul călătoriei, cei mici vor primi daruri prin intermediul personalului RATP şi vor putea fi însoţiţi, în mod gratuit, de o persoană adultă.

Camere de supraveghere la Mall

Mall-ul Copiilor le oferă micuţilor un spaţiu de joacă dotat cu tobogan, trambulină, piscină cu bile, leagăne şi saci de box. De asemenea, micuţii vor fi permanent supravegheaţi de personal specializat care se va şi juca cu aceştia. “O oră de joacă costă 10 lei, iar la plecare copiii vor primi câte o prăjitură”, ne-a declarat Lavinia Voinescu, reprezentant al Mall-ului Copiilor. La parter, părinţii îşi pot aştepta copiii servind o cafea, iar în acelaşi timp pot urmări prin sistemul video de supraveghere spaţiul de joacă de la etaj.

Program Tramvaiul Copiilor

Tramvaiul 101 destinat copiilor va circula de la Spitalul Judeţean la Gara de Sud, cu începere de la ora 10.30, iar 102 va merge de la Spitalul Judeţean la Gara de Vest  de la 11.40. Intervalul de plecare între curse este de două ore şi zece minute. Ultima cursă este de la 19.35 şi pleacă de la Gara de Sud.

 

Ploieşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite