Stiri din Ploiesti

Ploieşti: Unde puteţi face fitness în oraş?

17 aprilie 2010, 12:20 |  Autor: Vali Toma | 

Cuvinte cheie: fitness ploiesti, sali fitness ploiesti, exercitii fizice ploiesti, free line ploiesti, sala doroftei ploiesti,

Sălile de fitness din Ploieşti au oferte şi pentru cei mai mofturoşi dintre clienţi

Ploieşti

Sălile de fitness din Ploieşti au oferte şi pentru cei mai mofturoşi dintre clienţi

 

Ploieştenii care doresc să se întreţină prin fitness sau aerobic au la dispoziţie o ofertă bogată din partea sălilor de sport din municipiu.

Unul dintre centrele de sport foarte căutate din Ploieşti este Free Line, amplasat pe Bulevardul Republicii, chiar lângă complexul comercial Mega Image. Aici, clienţii pot face de la gimnastică uşoară sau liberă, revigorare musculară, cardio-fitness sau cardio-spet, la spinning, fitboxing sau pilates.

Centrul are program zilnic. De luni până vineri, acesta este deschis între orele 9.00 şi 23.00, sâmbăta de la ora 9.00 la ora 19.00, iar duminica între orele 9.00 şi 14.00. Cei interesaţi pot opta pentru diferite tipuri de abonament, cu preţuri care variază de la 130 la 180 de lei pe lună, în funcţie de preferinţe. Abonamentele achitate în avans pe trei luni beneficiază de o reducere, astfel încât preţurile acestora variază între 350 şi 450 de lei.

„Obişnuiesc să fac sport, am fost la foarte multe săli de fitness din Ploieşti, de obicei aleg să merg cu prietenele mele pentru că numai aşa sunt motivată. Cel mai mult până acum  mi-a plăcut din toate sălile prin care am fost cea de la Casa de Cultură a Sindicatelor", explică tânăra Monica Panaite, din Ploieşti.

Persoanele care doresc să mai scape de câteva kilograme dar şi să îşi păstreze condiţia fizică mai pot opta şi pentru cursurile Clubului Sportiv Dinamic, care îşi desfăşoară activitatea la Sala „Leonard Doroftei" situată pe strada Milcov.

O oră de fitness la această sală costă 35 de lei, iar o oră de aerobic este 50 de lei. Clienţii care aleg să facă aerobic pot opta pentru unul dintre cele patru nivele disponibile: basic, intermediar, avansat sau accesibil.

Pentru ultimele noutăţi din Ploieşti, click pe poza de mai jos



Introdu codul de mai jos:


* click pe imagine pentru reincarcare daca nu intelegi scrisul.



Trimite Anuleaza
TRIMITE
0 comentarii
 
     

    Topul celor mai scumpe, dar şi căutate săli de sport din Ploieşti

    Sălile de sport din Ploieşti sunt la mare căutare, în ciuda tarifelor care nu sunt tocmai pentr ...

    Ploieşti: Sălile de fitness, căutate după Sărbători

    Kilogramele acumulate în plus, în perioada Crăciunului şi Revelionului, nu mai reprezintă o pro ...

    Sportul va costa mai mult Sala „Leonard Doroftei“ din Ploieşti

    Orele de sport practicate la Sala Leonard Doroftei vor fi taxate mai scump, iar municipalitatea ...

    Ploieşteanca Oana Humelnicu te învaţă să faci spinning şi pilates

    Fostă componentă a lotului naţională de gimnastică junioare, Oana Humelnicu este acum instructo ...

    Ploieşti: Kangoo Jumps, ultima modă în materie de întreţinere şi distracţie

    Silueta de vis se obţine mai repede într-o pereche de ghete prevăzute cu arcuri şi benzi de î ...

    Ploieştenii s-au întors în sălile de fitness să scape de kilogramele acumulate în concediu

    Pentru că afară este mult prea frig pentru mişcare în aer liber, iar concediile şi-au pus ampre ...

    Ploieştenii uită de stres cu Spa şi fitness

    Centrele specializate le oferă clienţilor băi de relaxare, masaj, saună şi aparate de mişcare. ...

    Ploieşti: Cristina Sandu este instructor internaţional de kangoo jumps

    Fostă gimnastă de performanţă, Cristina Sandu este singurul instructor de kangoo jumps din Prah ...

    Ştranduri, piscine şi complexuri sportive în Ploieşti

    Află unde poţi scăpa de caniculă şi unde poţi face mişcare împreună cu prietenii. Aici găsești ...

    Profesorii cu care Prahova se mândrește

    Cunoşti un profesor care este iubit de întreaga comunitate? A format sute de copii, a promovat ...


    Mălin Bot

    Decizia de a pedala pe extremismul naţionalist, pentru a aduna voturi la alegerile locale din Odorheiu Secuiesc, plasează Partidul Civic Maghiar (PCM) în categoria partidelor-măscărici. Continuare

    Adevarul on Facebook

    Poticnelile Guvernului Ponta

    Ovidiu Nahoi

    De oriunde ar veni, uninominalul are aceleași probleme.

    România – duşmanul de serviciu

    Ion Cristoiu

    Român e, atât pentru scriitor, cât şi pentru redactor, tot ceea ce poate fi opus termenului de sovietic.

    Grăjdanul lui Ponta, Grăjdanul lui Năstase

    Grigore Cartianu

    Au trecut şase zile de când Constantin Adrian Balaban Grăjdan a folosit Guvernul pe post de maşină de spălat a chiloţilor penali ai lui Adrian Năstase.

    Preţul benzinei, umflat cu pompa

    Ovidiu Marincea

    Avem nevoie de bani la buget pentru că tocmai ne-am propus să-l ciuruim cu nişte creşteri salariale, nişte bani la pensionari... De unde îi luăm? Păi din taxe! Bun, să suprataxăm ceva! Aşa par să gândească guvernanţii, oricare ar fi ei, de 20 de ani.

    Politicienii care este

    Grigore Cartianu

    Acest articol n-ar fi existat dacă urechile autorului său n-ar fi biciuite, seară de seară, de un cuvânt folosit de politicieni precum bisturiul chirurgical de către ţapinari: „datorită“.

     
    anuntexpres.ro - widget 5 articole