Ploieşti: Un nou termen în dosarul “Corupţie în fotbal”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ploieşti: Urmatorul termen de judecata este programat pe 21 ianuarie
Ploieşti: Urmatorul termen de judecata este programat pe 21 ianuarie

Tribunalul Prahova s-a pronunţat astăzi, din nou, în dosarul în care Cornel Penescu şi alţi oameni din fotbal au fost trimişi în judecată pentru infracţiuni de corupţie în fotbal.

Secţia Penală a Tribunalului Prahova a respins, astazi, cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive, formulată de Liviu Făcăleaţă, cu măsura obligării de a nu părăsi  localitatea sau ţara, ca fiind neîntemeiată, constatând legalitatea măsurii arestării preventive  luată faţă de Cornel Penescu şi Liviu Ilie Făcăleaţă, în dosarul penal în care aceştia au fost trimişi  în judecată pentru săvârşirea unor infracţiuni de corupţie.

Tribunalul Prahova a admis cererea formulată de Marcel Savaniu de modificare a controlului judiciar, în sensul modificării obligaţiei inculpatului de a nu depăşi limita teritorială a oraşului Sibiu, cu obligaţia de a nu părăsi teritoriul ţării.

Această încheiere poate fi atacată cu recurs în termen de 24 de ore, recurs ce urmează a fi  soluţionat de Curtea de Apel Ploieşti. Totodată, instanţa învestită cu soluţionarea cauzei a dispus acordarea unui nou termen de judecată pentru judecarea în fond la data de 21 ianuarie, anul viitor.

Ploieşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite