Ploieşti: Tino Ferrario a făcut din badminton o “religie” la Berceni

Racheta şi fluturaşii sunt "prietenii" nelipsiţi ai profesorului

Fluturaşii şi racheta de badminton, principiile ferme, dar şi non-conformismul au fost instrumente de educaţie pentru cei 6.000 de elevi ai lui Tino Ferrario.

Spumos în limbaj, atipic, controversat, dar şi extrem de iubit. "Un dinozaur al vremurilor noastre şi un profesor dificil", după cum singur se caracterizează, Tino Ferrario este născut din tată italian şi mamă româncă.

De la ambii a moştenit, în ordine, "plăcerea vieţii, dar şi stabilitatea". În 30 de ani a fost profesor de educaţie fizică doar în două localităţi: Parepa, o comună unde a primit repartizare de la facultate şi Berceni, localitatea unde este profesor de 20 de ani.

Oamenii din Berceni spun, în glumă, despre el, că doar un bust în faţa Primăriei îi mai lipseşte pentru implicarea totală în educaţia copiilor şi în viaţa comunităţii.

Este celebru pentru că, în perioada comunistă, nu admitea ca elevii să i se adreseze cu "tovarăşul profesor" şi purta pantaloni scurţi.

"Mă tutuiam cu cei mici şi mă amestecam printre ei. Nimeni nu vedea diferenţa. Poate că am fost dificil pentru directorii mei. Făceam numai ce îmi plăcea mie, mă duceam numai acolo unde vroiam şi aplicam doar principiile care îmi plăceau mie", spune profesorul.

Este vorba însă despre principii de educaţie "mult gândite". Tino Ferrario crede că sportul este un instrument extraordinar de creştere pentru copii.

"Pe cei mici ar trebui să-i învăţăm să alerge după trofee şi medalii, să tremure de efort, să meargă mai departe şi să conştientizeze când pierd. Altfel, creştem adulţi slabi, iar eu mă simt răspunzător pentru această slăbiciune", crede Tino Ferrario.

6.000 de "cărămizi"

În 30 de ani de activitate speră că a pus o "cărămidă sau măcar o pietricică" în fiecare dintre cei peste 6.000 de elevi care i-au trecut prin mână. "Îi şi vizualizez, sunt un oraş întreg aproape, în care am investit mult", spune profesorul cu o plasticitate a vorbirii care îl fac o companie extrem de căutată şi savuroasă. 

Şi foştilor lui elevi, unii dintre ei colegi de cancelarie acum, le sfaturi: "Afirmă-te, du-te cu copiii la olimpiadă, încasează o palmă şi ia-o de la capăt. Nu învăţaţi copiii să meargă doar pe drumuri bătătorite şi cu aspiraţii modeste".

În urmă cu 20 de ani, a luat contact cu badmintonul dintr-o broşură şi a învăţat acest sport o dată cu elevii săi. De atunci, profesorul şi elevii săi au deveniţi "abonaţi" ai locurilor întâi şi ai medaliilor de aur la campionatele naţionale, Cupa României şi balcaniadelor de profil.

În prezent, în Berceni, există şi un club sportiv de badminton, fondat de foştii şi actualii săi elevi, cu aceleaşi rezultate remarcabile an de an. "Mă bucur că nu mai trebuie să fac la vârsta asta concepţie, elevii mei spun că eu sunt autoritatea şi brandul clubului şi că se simte atunci când lipsesc de la antrenamente şi competiţii. Aşa că încerc să lipsesc cât mai puţin", surâde Tino Ferrario.

Profil

Născut. 31 august 1949

Studii. Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport

Familie. Divorţat, are doi copii

Ce-i place

"Lucrurile pozitive, lumea şi viaţa îmi plac foarte tare, îmi place să trăiesc, restul sunt doar mijloace care te fac să trăieşti plenar. Îmi place foarte mult şi primăvara, îmi amintesc mereu, dar şi copiilor, în perioada acesta, de zarzării lui Topârceanu", spune profesorul.

Ce nu-i place

"Nu suport răutatea, reacţionez din empatie în acelaşi mod. Astfel, cu cât răutatea este mai mare cu atât şi eu reacţionez mai rău. Pot justifica uşor un mincinos, dar nu un om rău. Am oroare că se apropie pensia, ce o să fac eu fără copii?", cade pe gânduri Tino Ferrario.

 Care este cea mai mare satisfacţie a unui profesor?

T.F: "Poţi avea norocul să educi, să formezi un Sadoveanu care să scrie mai târziu despre tine un Domnu Trandafir, dar şi ghinionul să produci un ministru care nu te mai salută pe stradă. Eu cred că am avut parte de mai mulţi din prima categorie", a constatat profesorul.

Copiilor dvs. le-aţi insuflat pasiunea pentru sport?

T.F: Da, fata mea, Bianca, a fost în lotul de gimnastică de la Deva şi foarte aproape de participarea la olimpiada de la Barcelona, iar mai târziu a fost prima campioană naţională de aerobic din România. Simţea însă că viaţa şi distracţia trec pe lângă ea şi a preferat să urmeze drumul căsătoriei şi al copiilor.