Ploieşti: Tâlharii aveau carnet de elev

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un adolescent în vârstă de 16 ani din comuna Dumbrava a fost tâlhărit ieri în plină stradă de doi elevi care i-au furat banii, 30 de lei, şi telefonul mobil.

Băiatul a chemat poliţiştii comunitari, iar un echipaj mobil, împreună cu păgubitul au plecat în urmărirea celor doi făptuitori.

Aceştia au fost identificaţi rapid în zona Gării de Sud din Ploieşti şi reţinuţi. Când au fost identificaţi s-a dovedit că ambii, în vârstă de 17 ani, sunt elevi ai grupului Şcolar Agricol Bărcăneşti.

La sosirea echipajului Poliţiei Comunitare, unul dintre tâlhari a aruncat în zăpadă telefonul mobil, recunoscut de proprietar ca fiind al lui.

La controlul corporal sumar, asupra celor doi s-a găsit şi suma de câte 15 lei, bani ce se presupune că au aparţinut reclamantului. Elevii infractori au fost predaţi Poliţiei pentru continuarea cercetărilor.

Ploieşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite