Stiri din Ploiesti

Ploieşti: Spălătorie de maşini, fără apă, în parcarea blocului

12 aprilie 2010, 15:20 |  Autor: Dana Mihai | 

Cuvinte cheie: spalatorii ploiesti, spalat masina in parcare ploiesti, spalat ecologic, spalatorie ambulanta, oana dinu ploiesti,

Oana şi Silviu, asociaţi în spălătoria ecologică, muncesc cot la cot cu angajaţii

Ploieşti

Oana şi Silviu, asociaţi în spălătoria ecologică, muncesc cot la cot cu angajaţii

 

Ce aţi spune dacă, în loc să vă duceţi maşina la spălătorie, spălătoria ar veni singură la maşina dumneavoastră?  Acum se poate, graţie unui serviciu ecologic din Ploieşti, prin care angajaţii unei spălătorii "ambulante" se deplasează acolo unde clientul face comanda, acasă sau la birou.

Serviciul, singurul de acest fel din Ploieşti, a apărut din necesitate. "Eu, ca femeie, când ajungeam la spălătorie, după ce că stăteam o oră la coadă până când îmi venea rândul, eram stresată de pâsâielile bărbaţilor. Vroiam să-mi deschid o afacere, citisem despre spălătoriile ecologice, aşa că m-am decis să le ofer şi ploieştenilor acest tip de serviciu", ne-a spus Oana Dinu, managerul de numai 20 de ani al firmei Waterless Car Wash.

Oana a cooptat doi prieteni la fel de tineri şi reprezentanţii unei societăţi care distribuie soluţii ecologice, iar afacerea s-a pus uşor pe roate. Ploieştenii au fost reticenţi la început, mai ales că spălătoria ambulantă nu foloseşte apă şi detergenţi, însă au fost convinşi de avantaje.

Practic, clientul se programează, iar angajaţii Waterless Car Wash se deplasează la birou sau în parcarea blocului şi se pun pe treabă cu soluţii ecologice, biodegradabile şi lavete speciale, din microfibră. La final, maşina este strălucitoare, uscată, iar tapiţeria parfumată.

"Timpul este foarte preţios şi nu are rost să-l pierzi pe la spălătorii. În plus, dacă cineva îşi spală maşina tot timpul cu soluţiile noastre, va observa că zgârieturile vechi sunt atenuate, culoarea originală se păstrează mai mult timp, iar maşina se va murdări mai greu ca de obicei", spune Oana Dinu.

Demonstraţii gratuite

Pentru a-şi câştiga clienţii, firma oferă o demonstraţie gratuită în parcarea blocului. Ideea a fost una aducătoare de profit, iar pentru comenzile de acum, foarte numeroase, asociaţii sunt uneori nevoiţi să lucreze cot la cot cu angajaţii.

Un spălat ecologic, interior-exterior costă 30 de lei, iar la 5 spălări, clienţii primesc una gratis. Tot ei beneficiază şi de servicii tot mai diverse, cum ar fi curăţarea tapiţeriei impregnată de părul animalelor de companie sau spălatul roţilor.

"Ne bucurăm că am învins reticenţa oamenilor la un serviciu nou, că i-am învăţat să fie ecologici şi să economisească apa", mai spune Oana. Printre planurile de viitor ale firmei se numără extinderea serviciului şi în Bucureşti, unde, deşi există astfel de spălătorii, concurenţa este încă destul de redusă.


Pentru ultimele noutăţi din Ploieşti, click pe poza de mai jos



Introdu codul de mai jos:


* click pe imagine pentru reincarcare daca nu intelegi scrisul.



Trimite Anuleaza
TRIMITE
0 comentarii
 
     

    Sabin Orcan

    Nu, titlul nu reprezintă intenţia autorului. Nici nu mă gândeam la demisia proaspăt desemnatului premier, Mihai Răzvan Ungureanu. Deşi pretexte s-ar găsi, la o adică... Continuare

    16:46ntemperii

    Marea coafare

    Ion M. Ionita

    Schimbarea garniturii PDL îi face bine lui Ungureanu.

    Jos Băsescu!

    Florin Iaru

    Opoziţia ne anunţă că, imediat ce va cuceri reduta Parlamentului, va purcede la demiterea preşedintelui. O fi înţelept?

    Sforăitul suspect al domnului Crin

    Grigore Cartianu

    Abia ce-a fost anunţat numele noului prim-ministru, că propagandiştii USL - parlamentari, analişti, chibiţi - au şi tăbărât să-l hăcuiască, să-l demoleze, să-l cufunde în tradiţionalul rahat mediatic.

    Câte s-au spus despre Boc

    Mircea Vasilescu

    ,De la „incompetenţă" până la „curaj politic", asupra fostului premier a plouat cu caracterizări. Se înţelege ceva din ele?

    Pâlnia şi Predoiu

    Sabin Orcan

    Din păcate, calităţile dlui Predoiu nu sunt printre cele mai căutate pe malurile Dâmboviţei.

    Adevarul on Facebook
     
    anuntexpres.ro - widget 5 articole