Ploieşti: Singurul cinematograf eco din Europa a ajuns la Sinaia

0
Publicat:
Ultima actualizare:

După ce timp  de două zile, CosyMo’s Solar Cinema, singurul cinematograf “natural” din Europa, a poposit în Timişoara şi Sibiu, acum a ajuns la Sinaia.

În weekend, dubiţa solară, un transporter dotat cu panouri solare, aparat de proiecţie, ecran şi sistem de sonorizare, a fost în Timişoara şi Sibiu. Reprezentanţi ai Eco Club Timişoara i-au întâmpinat pe Maureen şi pe Chris, olandezii care au pus bazele acestui concept în Europa continentală, cu tradiţionala pâine şi sare, la intrarea în oraş. Biciclişti din zonă s-au reunit ca să însoţească Solar Cinema pâna în Piaţa Unirii, locaţia proiecţiilor.

Din programul proiecţiilor au făcut parte clipurile finaliste Green Teen Spirit. Acestea au fost “No satisfaction”, de Diana Ţăţârcă, elevă la Colegiul Naţional Mircea cel Bătrân din Constanţa şi “It’s Me, the Earth”, “the Bad Guy”, “Piece of Chalk”, toate ale Andreei Mironiuc de la Colegiul Petru Rareş din Piatra Neamţ. Publicul a votat preferatele lor, pentru că trei dintre ele vor porni cu CosyMo’s Solar Cinema în turneul european din vara 2010.

Începând de joi, timp de trei zile,  Solar Cinema va continua să proiecteze filme în diferite locaţii din Sinaia. 

Ploieşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite