Ploieşti: Silvia Olteanu conduce Asociaţia Profesorilor de Biologie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ploieşti: Silvia Olteanu a înfiinţat Ecoterra
Ploieşti: Silvia Olteanu a înfiinţat Ecoterra

Profesoara de biologie a înfiinţat în urmă cu doi ani de zile o asociaţie prin intermediul căreia derulează mai multe activităţi dedicate păstrării şi îngrijirii mediului încojurător

În urmă cu doi ani, pe când era profesoară de biologie la Colegiul Naţional „Nichita Stănescu", Silvia Olteanu a înfiinţat Asociaţia Profesorilor de Biologie „Ecoterra". Totul a pornit de la o simplă discuţie între profesorii de biologie, prilejuită de organizarea olimpiadei din acel an. „Astfel,  s-a născut ideea că ar fi bine să facem împreună o astfel de organizaţie", spune Silvia. „Ecoterra" numără în prezent 120 de membri, in general profesori de biologie, chimie, reprezentanţi ai unor muzee. „Am făcut această organizaţie cu scopul de a avea mai multă vizibilitate în societate, de a putea organiza activităţi în scopul protejării mediului înconjurător, de a ajuta colegii mai tineri prin cursuri de specializare, cursurile fiind realizate în colaborare cu Casa Corpului Didactic Prahova şi Inspectoratul Şcolar Judeţean Prahova", explică profesoara.

Proiecte inedite

În cei doi ani de activitate, membrii Asociaţiei au participat la numeroase activităţi, cum ar fi plantarea puieţilor în cadrul proiectului „Paralela Verde-Paralela 45", la care au participat atât profesorii cât şi elevii din şcolile prahovene. În perioada 1 aprilie-31 august, anul acesta, profesoara Olteanu a derulat prin Asociaţia sa un alt proiect cu titlul „Un vis verde pentru viaţa noastră", prin care a transformat radical un  spaţiu neamenajat din spatele colegiului în care predă. Astfel, terenul acoperit cu asfalt crăpat şi plin de gunoaie s-a transformat într-un loc verde, cu pomi, gazon şi băncuţe, un loc preferat de elevii colegiului în pauze, atunci când vremea este caldă.

Cel mai important proiect

Cea mai importantă acţiune a Asociaţiei Profesorilor de Biologie va avea loc la sfârşitul acestei săptămâni. Este vorba de prima ediţie a Simpozionului Naţional „Ecoterra", dedicat „Anului Darwin", dar care în anii următori va avea ca temă „evenimentului biologic" ce va marca anul respectiv. Simpozionul va cuprinde nu numai secţiuni dedicate specialiştilor ci şi un concurs pentru elevi: „Evoluţia oglindită în creaţiile elevilor". De altfel, elevii Colegiului „Nichita Stănescu" s-au implicat foarte mult în acest proiect, realizând afişe, postere ştiinţifice şi o revistă tematică pe care le vor prezenta, alături de alte 8 echipaje prahovene. Pentru ca eforturile lor să fie răsplătite, profesoara Olteanu le-a pregătit chiar şi premii supriză.

Pasiune nemărginită

De altfel, pasiunea dascălului pentru meseria sa este atât de mare, încât îşi dedică o mare parte din timpul său activităţilor colegiului. „Pe lângă trasmiterea cunoştinţelor, cea mai importantă componentă este latura educativă, de aceea încerc să le imprim copiilor minime cunoştinţe de ecologie şi de igienă. Copiii sunt incitanţi şi trebuie să le răspunzi la întrebări, să le oferi mereu lucruri interesante. O oră de biologie pe săptămână este ca un spectacol, profesorul trebuie să fie un actor foarte bun, să fie atent cum vorbeşte, cum se mişcă şi mai ales să primească feed-back-ul de la elevi", explică profesoara.

Întrebări şi răspunsuri:

Cum aţi ajuns profesoară la Colegiul Naţional „Nichita Stănescu"?

S.O.: În 1986 am finalizat studiile şi am predat pentru un an de zile la Nucşoara, în Argeş unde m-am titularizat, deşi îmi era destul de greu cu naveta. Din 1990 am obţinut post de profesor titular în Prahova, dar am avut timp de şapte ani catedre la foarte multe şcoli din judeţ. Auzind că la acest liceu este un post vacant m-am prezentat la concurs şi l-am trecut.

Care sunt cele mai mari bucurii ale meseriei?

S.O.: Mie mi-a plăcut să-mi fac meseria şi să sădesc în sufletul elevilor mei dragostea şi respectul pentru tot ce este viu. Pot spune că pioneratul mi-a folosit pentru că mi-am dat seama că nu trebuie să ai copii excepţionali, ci trebuie să pui mult suflet în ceea ce faci. Cea mai frumoasă amintire din profesia de dascăl o am de când a trebuit să înlocuiesc la clasa o colegă, iar un elev din prima bancă m-a „hărţuit" toată ora cu întrebări legate de biologie.

Ce-i place:

„Îmi place meseria de dascăl pentru că nu poţi să îmbătrâneşti spiritual, intri în contact mereu numai cu tineri, iar dacă te apropii de ei puţin vezi că sunt nemaipomeniţi. Liceul la care predau este a doua mea familie şi mă bucur de profesia pe care o am", spune profesoara.

Ce nu-i place:

„Nu-mi place duplicitatea, dar cred că este o caracteristică a societăţii actuale. Oamenii nu pot fi perfecţi, dar cred că sunt frumoşi, în ciuda defectelor pe care le au", spune Silvia Olteanu.

 

Profil

NĂSCUTĂ:

11 aprilie 1961, Racoviţa, Argeş

STUDII:
Facultatea de Biologie, Universitatea Bucureşti

FAMILIE:
Căsătorită, are doi copii de 22 şi 23 de ani

Ploieşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite