Ploieşti: Şi-a ocupat bucătăria cu o dioramă cu trenuleţe

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mihail Rusu are o pasiune costisitoare: machetele de trenuri, locomotive şi vagoane. Prahoveanul a construit pe o suprafaţă de 2,5 metri pătraţi în bucătăria locuinţei sale din comuna Lipăneşti o întreagă infrastructură feroviară.

"Diorama din bucătărie" este chiar titlul imensei expoziţii meşterite timp de trei luni de prahoveanul Mihail Rusu, timp în care a lucrat la ea până la zece ore pe zi. Bărbatul este pasionat de machetele de trenuri şi locomotive încă de pe la 17 ani când şi-a cumpărat primele miniaturi de trenuleţe de la magazinele de specialitate care existau pe atunci în Bucureşti.

În peste 30 de ani de achiziţii, majoritatea pieselor fiind cumpărate din Germania, Mihail Rusu a visat la momentul când le va asambla într-o dioramă, adică o reprezentare spaţială a unui peisaj cu tematică, în cazul lui o infrastructură feroviară. "Probabil că am moştenit ceva de la bunicul meu care a fost CFR-ist. A început ca acar şi s-a pensionat ca şef de gară, iar tatăl meu m-a plimbat de multe ori cu mocăniţa, trenul forestier care aproape a dispărut din România. Cred că de acolo a plecat microbul şi combinat cu pasiunea mea pentru tehnică a rezultat un hobby cam scump, dar molipsitor", spune Mihail Rusu.

Visează la a doua dioramă

65 de milioane de lei vechi este valoarea dioramei din bucătăria prahoveanului, bani care reprezintă doar preţul pieselor: trenuleţe, locomotive, vagoane, şine, case, gări, oameni, maşini, vegetaţie, un tunel, bariere şi zeci de alte miniaturi menite a recrea cât mai real un peisaj autentic. "Nici nu mă mai gândesc la preţul manoperei, dar, dacă o să şi-o dorească un pasionat, o să o vând pentru că am în minte una şi mai mare. Noroc că soţia nu se supără prea tare că îi ocup spaţiul de lucru din bucătărie", povesteşte bărbatul amuzat pentru că ştie că Mariana, consoarta lui, l-a ajutat mult la partea electrică a dioramei.  

Când acţionează telecomanda, un întreg orăşel digital prinde viaţă: locomotivele scot zgomotele specifice de plecare, scrâşnesc pe şine la oprire, scot fum în timpul mersului, iar în vagoane se aprind luminile. "Jucării pentru oamenii mari", rezumă cu un licăr copilăros în ochi Mihail Rusu.

Piese scumpe

O machetă de locomotivă cu aburi costă între 250 şi 1300 de lei, un vagon de călători între 80 şi 280 de lei, un generator de fum pentru locomotivă 75 de lei. Piesele sunt comercializate în România on-line, pe site-uri specializate, dar sunt aduse din străinătate, majoritatea din Germania. Pasionaţii din toată ţara fac schimb de opinii, dar şi de piese pe forumuri specializate.

Pentru ultimele noutăţi din Ploieşti, click pe poza de mai jos

logo ads
Ploieşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite