Ploieşti: Riscă să rămână fără mâini şi picioare din cauza frigului năprasnic

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O femeie a murit şi alte zece persoane au ajuns la spital cu hipotermie şi degerături, în ultimele două zile. S-au înregistrat şi -26 de grade în Prahova, aşa că cei care de regulă dorm în scările de bloc sau în parcuri au cerut adăpost la spitale şi la centrul social din Ploieşti.

Citiţi şi:

Trei trenuri sunt blocate din cauza unei deraieri

Braşov: Gerul a rupt liniile de troleibuz

Operatorii privaţi de transport şi-au anulat cursele în ţară

Frigul cumplit care s-a abătut peste ţară a făcut prima victimă în Prahova. Duminică, cadavrul unei femei a fost găsit pe un câmp în apropiere de Valea Călugărescă. Femeia de 46 de ani a murit din cauza hipotermiei, au stabilit medicii legişti. Şi la Spitalul de Urgenţă din Ploieşti, secţia de interne s-a umplut de cazuri sociale. Este vorba oameni ai străzii pe care gerul i-a surprins neadăpostiţi.

„Au fost aduse cu ambulanţa 10 persoane fără adăpost, cu hipotermii uşoare, iar doi bărbaţi prezintă degerături la membrele inferioare. Unul dintre ei va fi supus unei intervenţii chirurgicale din cauza degerăturilor severe", ne-a declarat medicul Andrei Ilinca, purtătorul de cuvânt al Spitalului de Urgenţă din Ploieşti.

Temperaturile extrem de scăzute au umplut şi centrul Social al Primăriei Ploieşti. Deşi aici se puteau adăposti oamenii străzii, doar în timpul nopţii, municipalitatea a decis să-i lase să stea şi peste zi. Şi asta pentru a nu-i scoate afară la -15  grade cât au înregistrat termometrele azi, în Ploieşti. Sărmanii oraşului au la dispoziţie 44 de paturi şi au parte şi de o masă caldă.

Ploieşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite