Doi tineri din Bucureşti s-au rătăcit pe Vârful Omu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Doi tineri din Bucureşti,o fată şi un băiat, au fost aduşi la refugiul Salvamont de Platoul Bucegi, după ce s-au rătăcit pe Valea Cerbului. Aceştia au fost văzuti şi recuperaţi de către un meteorolog şi au rămas noaptea trecută la staţia meteo de la Vârful Omu.

Salvamontiştii din Buşteni i-au recuperat şi i-au adus la Babele, de unde turiştii, neechipaţi corespunzător, încălţaţi cu pantofi de vară, au putut să coboare în staţiunea Buşteni cu telecabina.


Turiştii bucureşteni au urcat ieri pe Valea Cerbului din Bucegi, un traseu foarte greu, deschis acum, dar extrem de periculos din cauza zăpezii şi a gheţii
. La un moment dat, a început să ninga, iar băiatul şi fata s-au rătăcit, fiind reperaţi de un meteorolog. După o noapte petrecută la Staţia Meteo de la Vârful Omu, tinerii au fost recuperati de către salvamontiştii din Buşteni, fiind conduşi spre Refugiul Salvamont de la Babele, actiunea durând peste 2 ore.

Îi sfătuim pe turişti să nu se mai aventureze neechipaţi corespunzator în Bucegi şi să renunţe la traseele inaccesibile chiar şi unor obişnuiti ai alpinismului, deoarece pericolul este mare, iar muntele nu iartă", ne-a spus Ciprian Aldea din cadrul Salvamont Buşteni.

Cei doi tineri au ajuns cu bine la Babele de unde au coborât cu telecabina în Buşteni, dar spun că nu vor uita niciodată întâmplarea prin care au trecut.

Pentru ultimele noutăţi din Ploieşti, click pe poza de mai jos

logo ads
Ploieşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite