Ploieşti: Puteţi trimite copilul în tabere de echitaţie sau la ferme de animale

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Elevii ploieşteni au la alegere pentru vacanţa de vară locuri unde relaxarea se îmbină cu lecţiile de echitaţie.  

Taberele de vară nu mai sunt de mult locuri unde scapi pentru o săptămână de grija copilului. Concurenţa în domeniu i-a determinat atât pe operatorii de turism cât şi pe proprietarii de pensiuni din ţară să devină concurenţi serioşi la alternativa clasică a taberelor de stat, devenite prăfuite şi de multe ori nesigure din punct de vedere sanitar.

Un raid al părinţilor prin agenţiile de turism din Ploieşti ar putea să le aducă surprize plăcute dacă au în vedere o tabără pentru copilul lor în această vară. Iată ce am găsit noi.

Pentru cei care vor judeţul Prahova, Cheia, Valea Doftanei sau Buşteniul sunt în continuare destinaţii clasice unde copiii pot face drumeţii sau cerceta natura.

Puţin mai departe, în Munţii Apuseni, distracţia se diversifică: pe malul Şomeşului, elevii pot încerca sub supraveghere mersul pe tiroliană, căţărări sau să se plimbe cu... căruţa.

Jacuzzi, ponei şi tir cu arcul

Printre cele mai interesante propuneri se numără taberele de echitaţie din Bucovina sau la o fermă de animale de pe Valea Doftanei. Într-o pensiune cu aspect de conac boieresc, elevii au inclusiv baie cu jacuzzi, iar la masă vor fi răsfăţaţi cu turte pe plită sau ied la ceaun. În preţ sunt incluse lecţii de echitaţie şi tir cu arcul.  

La ferma de animale, o ofertă destinată în special celor care au avut puţine tangenţe cu o copilărie în mediul rural, copiii se pot juca în voie cu ponei, căprioare, miei, iezi sau viţeluşi şi pot merge şi în stâna de pe deal a pensiunii. Taberele de echitaţie sunt foarte căutate de părinţi pentru că cei mici pot învăţa să călărească în timp ce se relaxează. Dar şi ferma de animale are deja clienţi, părinţii dorind să-i familiarizeze pe copii cu animale pe care le văd doar la zoo”, ne-a spus Cristina Petre, agent de turism la agenţia Danalex din Ploieşti.

Preţuri

Tariful pentru tabăra de echitaţie într-o pensiune din Bucovina este de 742 de lei de persoană pentru şase zile de tabără, iar cel la o fermă de animale de 70 de lei/zi, dacă pensiunea este completă. Preţurile variază între 55 şi 85 de lei pe zi, în funcţie de numărul meselor şi complexitatea serviciilor alese de clienţi.

Ploieşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite