Ploieşti: Portret - Elena Ioniţă face pictură pe... copii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Animator de petreceri, Elena Ioniţă a pictat feţele a peste 1.000 de copii. Şi-a exersat abilităţile pe surioara mai mică, Denisa.

În urmă cu aproximativ cinci ani, Elena îşi căuta un job part-time care să îi permită să aibă bani de buzunar fără să îşi împovăreze părinţii. A găsit o slujbă care presupunea îngrijirea copiilor la un spaţiu de joacă din cadrul unui mall din Ploieşti. "Trebuia să am grijă ca cei mici să nu se lovească, să îi ajut să mănânce şi să îi distrez. Nu mai lucrasem până atunci cu copilaşi, dar m-am adaptat foarte repede", îşi aminteşte Elena.

Vâzând-o cât este de dedicată, patronii i-au propus să înveţe face painting, adică să-i picteze pe cei mici pe faţă cu tot felul de modele. "Nu ştiam nimic despre asta, dar mi-am cumpărat o trusă de vopsele şi am început să exersez pe surioara mea, Denisa. De foarte mare ajutor mi-au fost tutorialele de pe internet şi m-am documentat destul de mult în acest sens. Iar dacă pe hârtie nu am deloc talent, pe feţişoara ei am reuşit să desenez fluturi, prinţese şi personaje din desene animate. În acest domeniu nu poţi spune vreodată că te-ai oprit din învăţat, tot timpul apar modele şi tehnici noi", spune Elena.

Elena a învăţat să facă şi modelaj din baloane aşa că, destul de repede, a devenit un animator de petreceri foarte căutat în Ploieşti. A fost deseori mascotă a unor firme, este ursitoare la botezuri şi participă la baluri mascate în pielea unor personaje foarte diverse.

Vopsele non-alergenice

A pictat, până acum, feţele a peste 1.000 de copii şi le ştie foarte bine preferinţele. "Fetele îmi cer fluturaşi, floricele sau prinţese, pe când băieţii vor roboţi, Spider Man sau Batman. Mi s-a întâmplat să mi se ceară personaje din desene animate despre care nu auzisem, dar am în surioara mea un documentarist de nădejde, care urmăreşte frecvent Disney Channel şi care mi-i arată la televizor. Tot de la ea am aflat că Hannah Montana este acelaşi lucru cu Miley Cyrus", spune Elena.

În ceea ce priveşte vopselurile folosite pentru pictura facială la petrecerile unde este animatoare, Elena ştie cum trebuie folosite. "Atât baloanele cât şi culorile sunt speciale, non-alergenice. Nu precupeţim banii când le cumpărăm, dovadă că pot ajunge şi la preţul de peste 5 euro o singură acuarelă. Le cumpărăm numai de pe site-uri specializate din SUA. Şi sclipiciul folosit este unul special, iar pensulele sunt din păr natural. Nu provoacă reacţii alergice, cel mult conjunctivită, dacă cel mic îşi întinde cumva vopseaua în ochi", dă Elena asigurări părinţilor.

Ce-i place

Este pasionată de muzică şi dans, mai ales că a exersat timp de 5 ani baletul şi alţi 3 dansurile de societate. Are mai multe medalii şi distincţii care îi atestă calităţile de dansatoare înnăscută.

Ce nu-i place

Urăşte dezordinea şi oamenii care întârzie, mai ales că spune despre ea că este "corectă şi punctuală" în tot ceea ce face.

Care sunt planurile de viitor?

E.I: Pentru că fac economie, dar îmi plac şi la nebunie copiii, m-am gândit să îmbin cele două pasiuni într-o afacere. Îmi doresc foarte mult să deschid o grădiniţă particulară cât mai non-conformistă, unde cei mici să se simtă super.

Copiii stau la pictat?

E.I: Depinde de copil, unii sunt mai nebunatici şi nu prea au răbdare, alţii sunt mai cuminţi. Dar toţi sunt, la final, foarte încâmtaţi de pictura de pe faţă.

Profil

Născută. 21 mai 1990, Ploieşti

Familie. O surioară de 7 ani

Studii. Studentă la Facultatea de Ştiinţe Economice UPG Ploieşti

Pentru ultimele noutăţi din Ploieşti, click pe poza de mai jos

logo ads
Ploieşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite