Portret: Ploieşteanul Victor Dumitru vrea să scoată o revistă de Sudoku

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pensionarul ploieştean este pasionat de matematică şi de jocul Sudoku. A conceput sute de variante personalizate, pe care vrea să le publice.

Victor Dumitru este un om fericit. Viaţa i-a oferit nemumărate satisfacţii, toate însă au venit după multă muncă.

De profesie este inginer proiectant. "Am absolvit facultatea de Transporturi din cadrul Politehnicii Bucureşti. Dintotdeauna am fost pasionat de matematică.

Această pasiune am transmis-o fiicei mele, care acum este doctor în matematică aplicată şi profesor la Universitatea din Toronto. Ea este marea mea realizare, omul cu care mă mândresc din tot sufletul", spune ploieşteanul. El povesteşte că primul contact cu jocul Sudoku l-a avut în 2006, în timpul unei călătorii în Suedia.

"Fiica mea ne-a luat cu ea în acea ţară. Noi am avut grijă de nepoţică. În timpul liber am descoperit acest joc deosebit, care îţi pune mintea la contribuţie.

Pentru necunoscători, Sudoku e un pătrat magic, o anagramă cu cifre. Regulile se pot învăţa foarte repede.

Am un pătrat de 9x9 celule, iar o parte dintre celule este completată cu cifre de la 1 la 9.  

Ca instrucţiuni trebuie să ştim că fiecare rând, coloană şi pătrat format din 3x3 celule trebuie să conţină o singură dată fiecare cifră cuprinsă între 1 şi 9", a explicat pensionarul pasionat de Sudoku.

 

În străinătate, Sudoku este un joc la modă

De la variantele clasice de Sudoku, ploieşteanul a creat forme cu un grad de dificultate sporit, pentru cei care sunt deja familiarizaţi cu jocul de tip puzzle.

A conceput deja sute de variante personalizate pe care acum doreşte să le dea spre publicare. " Am călătorit mult cu avionul, în drumurile pe care le-am făcut la fiica mea.

În aeronavă îţi dădeau pe măsuţa cu mic dejun şi un joc sudoku. Este foarte des întâlnit în mijlocale de transport din străinătate.

Omenii completează astfel de pătrate atunci când merg cu trenul, cu metrolul, autobuzul, pe distanţe mai mari, ca să nu se plictisească. Nu pentru bani îmi doresc să public aceste variante de Sudoku, ci pentru oamenii care nu ştiu ce să facă cu timpul lor liber, nu ştiu cum să se relaxeze inteligent. Am variante "Kamikaze", mai dificile şi  "Trăznet"- care  sunt cele mai grele", susţine Victor Dumitru.

Ploieşteanul este om care nu stă locului. Îşi croieşte singur blugii şi şepcile pe care pe poartă.

Îi place să grădinărească şi ascultă cu interes emisiunile politice. Călătoriile reprezintă o altă mare pasiune de-a sa.

"Dintre toate ţările pe care le-am văzut, consider că Suedia cu adevărat altfel. Cred că de acolo a plecat adevărata democraţie. Soţia mea a pierdut o mănuşă într-o staţie de autobuz, şi a găsit-o pe un gard, la o săptămână distanţă", spune Victor Dumitru.

Întrebări şi răspunsuri

În afară de  jocuri, ce mai conţine revista pe care vreţi să o publicaţi?

Deocamdată caut persoane interesate, sponsori, care să mă ajute să o public. În afară de jocuri, revista conţine şi un istoric al Sudoku, cu instrucţiuni de completare, şi cu răspunsuri corecte pentru toate variantele.

 

Sudoku este un joc care te ajută să-ţi menţii sănătatea mintală?

"Este un joc logic, care previne oarecum apariţia bolii  Alzheimer, o afecţiune gravă care îţi distruge creierul prin lipsa de activitate mentală. Dacă oamenii ar juca mereu Sudoku, ar fi cu siguranţă mult mai sănătoşi"

Ce-I place

Lui Victor Dumitru îi place să se plimbe şi să se întâlnească cu prietenii. Este un optimist pentru care criza economică este ca şi inexistentă.

 

Ce nu-I place

"Nu-mi place minciuna, falsitatea, lipsa de modestie şi incompetenţa. Din păcate, toate acestea sunt din ce în ce mai des întâlnire în ultima perioadă", spune ploieşteanul

Profil

Născut
8 mai 1939, comuna Tinosu, Prahova

Studii

Politehnica,Bucureşti

Familie

Căsătorit, are o fiică şi o nepoată

Pentru ultimele noutăţi din Ploieşti, click pe poza de mai jos

logo ads
Ploieşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite