Ploieşti: Poliţiştii prahoveni au dat în judecată Inspectoratul pentru a-şi recupera banii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual Prahova a dat în judecată Inspectoratul de Poliţie şi Ministerul Administraţiei şi Internelor pentru a-şi recupera drepturile salariale.

Poliţiştii sunt nemulţumiţi că au lucrat câteva mii de ore suplimentare care nu le-au fost plătite. “Dorim să recuperăm banii pe orele suplimentare neplătite şi nerecuperate prin timp liber. Dacă această situaţie va continua, poliţiştii or să se uite la orice posibilitate de a câştiga un ban în plus, fie că este legală sau mai puţin legală”, ne-a declarat Florian Ioniţă, liderul sindicatului poliţiştilor.

În perioada 1 ianuarie 2009 – 15 martie 2009, Serviciul Intervenţii Rapide (SIR) avea de recuperat 1.532 de ore, urmat, de Serviciul Poliţie Rutieră, cu 637 de ore. În ceea ce priveşte poliţiile comunale arondate oraşelor, în top figurează Poliţia oraşului Urlaţi, cu 3.054 de ore, urmată de Boldeşti – Scăieni – 1604 şi  Vălenii de Munte cu 578 de ore neplătite. Poliţiştii de la rutier au fost ceva mai norocoşi decât colegii lor, aceştia recuperând din orele lucrate peste program. Însă, în loc să fie plătiţi pentru timpul petrecut la serviciu şi după terminarea programului, poliţiştii au primit cu zile libere. Reprezentantii Inspectoratului Judeţean de Poliţie spun că nu au avut cum să plăteasca orele suplimentare pentru că nu au fost fonduri.

Termenul dat de instanţă pentru rezolvarea conflictului este începutul lunii noiembrie. Liderul de sindicat intenţionează însă să solicite un termen mai apropiat pentru a preîntâmpina riscul prescrierii.

Peste 1.600 de poliţişti prahoveni au de recuperat bani în urma orelor suplimentare neplătite.

Ploieşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite