Ploieşti: Ploieştenii se fac “fraţi” cu turcii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Turcii vor fraţi din Ploieşti - imagine arhivă Adevărul
Turcii vor fraţi din Ploieşti - imagine arhivă Adevărul

Municipiul Ploieşti se va înfrăţi cu oraşul Izmir din Turcia. Consilierii locali au votat o hotărâre privind Acordul de înfrăţire între aceste oraşe.

Înfrăţirea este rezultatul participării Municipiului Ploieşti, prin intermediul Camerei de Comerţ şi Industrie Prahova, la misiunea economică organizată la Izmir, în luna septembrie a anului trecut, urmare a solicitărilor venite din partea firmelor din Izmir care doresc colaborări directe cu comunitatea de afaceri prahoveană în următoarele domenii de activitate: textile şi confecţii, viticultură şi vinificaţie, chimie şi industria de petrol şi gaze, energie, mediu, metalurgie, industria auto, maşini şi echipamente electrice şi mecanice, construcţii metalice şi materiale de construcţii, tehnologia informaţiei şi comunicaţiilor.

Izmir este al treilea oraş din Turcia ca număr al populaţiei şi al doilea port, după Istanbul, fiind situat pe ţărmul Mării Egee, în apropierea Golfului Izmir.

Oraşul are nouă districte metropolitane şi o populaţie de peste 3,5 milioane de locuitori.

Ploieşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite