Stiri din Ploiesti

Pericol crescut de avalanşă, în Bucegi

18 martie 2010, 09:16 |  Autor: Răzvan Bunea | 

Cuvinte cheie: ploiesti, avalanse bucegi, Valea Prahovei,

La altitudini mari, au început deja să se producă avalanşe Foto: Răzvan Bunea

La altitudini mari, au început deja să se producă avalanşe Foto: Răzvan Bunea

 

Din cauza vântului puternic, zăpada ajunge pe cornişele deja formate, ceea ce face ca ele să devină tot mai instabile.  

Gradul ridicat de avalanşă în munţii Bucegi şi Făgăraş se menţine ridicat. Astfel, pe o scară de la 1 la 5, riscul este de gradul 4. În Bucegi, la peste 1.800 de metri altitudine, după două zile de relativă liniştite, vântul a început din nou să bată cu putere iar transportul de zăpadă se aşează peste cornişele deja formate. Tonele de zăpadă acumulate pe crestele munţilor duc la o instabilitate ridicată a cornişelor.

Doar cu telecabina pe munte

Salvamontiştii spun că traseele de abrupte rămân în continuare închise pentru turişti, singura cale de acces pe platoul masivului Bucegi fiind doar cu telecabina.

„Pe marginea platoului Bucegi s-au format cornişe de zăpadă, foarte mari, în special pe Valea Caraiman, Valea Albă şi Valea Morarului, unde stratul mare de zăpadă este instabil. Pentru turişti, traseele de abrupt sunt strict interzise până la sfârşitul lunii aprilie. Cei care vor să facă drumeţii, pot folosi traseele marcate de la poalele muntelui", a precizat Mirel Bogdan, reprezentant al Salvamont Buşteni. Salvatorii montani confirmă că până acum s-au produs mai multe avalanşe la altitudini mari, pe văile abrupte din zona staţiunilor Sinaia şi Buşteni însă, din fericire, nu au existat victime. Cei care chiar vor să urce pe munte sunt sfătuiţi să nu plece fără echipament corespunzător şi să-şi anunţe intenţia salvamontiştilor.


Introdu codul de mai jos:


* click pe imagine pentru reincarcare daca nu intelegi scrisul.



Trimite Anuleaza
TRIMITE
0 comentarii
 
     


    Mălin Bot

    Decizia de a pedala pe extremismul naţionalist, pentru a aduna voturi la alegerile locale din Odorheiu Secuiesc, plasează Partidul Civic Maghiar (PCM) în categoria partidelor-măscărici. Continuare

    Adevarul on Facebook

    Poticnelile Guvernului Ponta

    Ovidiu Nahoi

    De oriunde ar veni, uninominalul are aceleași probleme.

    România – duşmanul de serviciu

    Ion Cristoiu

    Român e, atât pentru scriitor, cât şi pentru redactor, tot ceea ce poate fi opus termenului de sovietic.

    Grăjdanul lui Ponta, Grăjdanul lui Năstase

    Grigore Cartianu

    Au trecut şase zile de când Constantin Adrian Balaban Grăjdan a folosit Guvernul pe post de maşină de spălat a chiloţilor penali ai lui Adrian Năstase.

    Preţul benzinei, umflat cu pompa

    Ovidiu Marincea

    Avem nevoie de bani la buget pentru că tocmai ne-am propus să-l ciuruim cu nişte creşteri salariale, nişte bani la pensionari... De unde îi luăm? Păi din taxe! Bun, să suprataxăm ceva! Aşa par să gândească guvernanţii, oricare ar fi ei, de 20 de ani.

    Politicienii care este

    Grigore Cartianu

    Acest articol n-ar fi existat dacă urechile autorului său n-ar fi biciuite, seară de seară, de un cuvânt folosit de politicieni precum bisturiul chirurgical de către ţapinari: „datorită“.

     
    anuntexpres.ro - widget 5 articole