Ploieşti: Pentru Paulina Mihai, copiii altora sunt ca şi copiii ei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Paulina Mihai iubeşte foarte mult copiii
Paulina Mihai iubeşte foarte mult copiii

Probabil că foarte puţini dintre noi pot să iubească la fel de mult pe copiii altora ca pe propriile odrasle. Nu este şi cazul Paulinei Mihai care se poate lăuda că a crescut şi educat la fel de frumos nu mai puţin de opt copii.

A auzit cuvântul “mamă” rostit de opt ori, deşi are doar doi copii biologici.

De celelalte şase ori a avut fericirea să fie apelată astfel de Alexandru – 4 ani, Cătălin – 5 ani, Mihaela – 1 an şi jumătate, Raluca – 2 ani şi jumătate, Adrian – 18 ani şi Valentin – 23 de ani.

Şi nu ai cum să nu ţi se topească inima când un prunc despre care nu ştiai nimic, dar pe care l-ai primit în îngrijire când avea doar câteva zile, creşte şi primul cuvânt pe care îl rosteşte este “mama”.

Şi ţi-l spune ţie pentru că tu ai avut grijă să aibă lapte cald, pentru că tu nu ai dormit nopţi întregi când avea colici sau îi creştea un dinţişor ori pentru că tu i-ai schimbat scutecele de câteva ori pe zi.

Evident că nimeni pe lumea asta nu poate răpi dreptul de a fi mamă celei care te-a purtat în pântece 9 luni, dar, în unele situaţii speciale din viaţă simţi că mamă este şi cea care te-a îngrijit cu dragoste atunci când părintele biologic nu a mai putut să o facă.

Din cei şase copii primiţi de-a lungul timpului în regim de asistenţă maternală, doar doi mai sunt acum în grija Paulinei.

Unii dintre ei şi-au luat zborul: Valentin s-a căsătorit, foarte aproape de casa asistentului maternal, Mihaela şi Raluca, doi îngeri cu ochii albaştri, au fost adoptate. Dar asta nu înseamnă că legăturile au fost tăiate.

Adrian, fratele de 18 ani al lui Valentin îşi petrece fiecare vacanţă, dar şi aceste sărbători, în familia Paulinei, unde este considerat un fiu şi frate de sânge.

 

Creşa personală  

Au fost situaţii în meseria asistentului maternal când întreaga casă semăna cu o creşă în toată regula. Nepoţica personală, de doi ani şi jumătate, şi trei copii plasaţi în îngrijire, toţi până în cinci ani, făceau regulile în casa Paulinei.

Unul vroia să mănânce, altul să se joace, un altul să doarmă, iar un al patrulea vroia să fie alintat. Atunci începea pentru femeie o adevărată cursă contra-timp în a-i mulţumi pe toţi.

Ca într-o comedie, cu doi ţânci agăţaţi de picioare, umplea biberoanele, schimba scutecele, se juca cu ei şi apoi îi culca. Iar totul se relua de câteva ori pe zi, iar deseori şi noaptea.

Trebuie să iubeşti foarte mult copii pentu a rezista în fiecare zi. Şi pe fiecare să-l iubeşti la fel de mult pentru că simt imediat dacă unul primeşte mai multă afecţiune, poate doar pentru că e bolnăvior şi încerci să-i distragi atenţia”, spune Paulina.

Cel mai greu îi este atunci când unul dintre ei pleacă. Fie pentru că este reintegrat în familia naturală, fie pentru că trebuie să-şi urmeze viaţa ori pentru că este adoptat.

Pentru că aşa cum cei mici îi pot spune cu inocenţă, iar cei mari cu responsabilitate, mamă, aşa şi ea ajunge să-i considere fii şi fiice.

Dar după ce îşi şterge lacrimile provocate de golul lăsat prin plecarea lor, încearcă, de departe, să le vegheze viaţa, ca un înger bun.

 

Meseria de asistent maternal este uşoară?

 

P.M: Nu, deloc. Este o meserie dificilă, iar lucrul cu cei mici nu este uşor. Responsabilitatea pentru aceşti copii este imensă, aproape mai mare ca cea pentru ai tăi, personali. Este păcat că unii asistenţi fac această meserie doar pentru avantajele financiare, ar trebui ca toţi copiii să primească căldura unui cămin.

 

Care sunt condiţiile pentru a deveni asistent maternal?

 

P.M: În mare, să prezinte garanţii că poate fi un bun părinte, o locuinţă care să asigure necesităţile de preparare a hranei, igienă, educaţie şi odihnă, să aibă absolvite cursurile specifice, să nu aibă boli cronice sau transmisibile, să nu fi fost condamnat pentru o infracţiune.

 

Ce-i place

 

Evident, îi plac foarte mult copiii. Dar îi mai place şi să gătească şi să coacă cozonaci. Este expertă în prăjituri, iar cei mici, murdari până în creştetul capului de ciocolată, sunt o dovadă vie. Are o slăbiciune pentru parfumuri, singurul artificiu cosmetic pe care îl foloseşte.

 

Ce nu-i place

 

“Nu-mi plac oamenii conflictuali şi situaţiile de conflict. Nu-mi plac oamenii falşi şi nici cei care nu iubesc copiii. Ei sunt cea mai mare realizare din viaţa unui om, nimic nu se compară cu satisfacţiile pe care ţi le dă un copil”, crede Paulina Mihai.  

 

Profil

 

Născută. 6 noiembrie 1960

 

Studii. Cursuri de atestare ca asistent maternal.

 

Familie. Căsătorită, doi copii personali şi alţi şase în îngrijire.

Ploieşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite