Ploieşti: Pe Valea Prahovei a nins abundent
0O ninsoare abundentă a început, aseară, pe Valea Prahovei, iar în Masivul Bucegi, la înălţimi de peste 2000 de metri, vântul care bate cu peste 20 de metri pe secundă a viscolit zăpada, informează Mediafax.
Pe Drumul Naţional 1, în zona staţiunilor Azuga, Buşteni şi Sinaia, carosabilul este ud, însă nu există blocaje în trafic din cauza fenomenelor meteo.
Potrivit Mediafax, în Masivul Bucegi, la altitudini de peste 2.000 de metri, a început să ningă sâmbătă în jurul prânzului. Stratul de zăpadă depăşeşte un metru şi vântul bate cu putere. La 2.500 de metri în Bucegi stratul de zăpadă este de 120 - 130 centimetri şi se înregistrează temperaturi de -8 grade Celsius.
Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe ploiesti@adevarul.ro!
