Ploieşti: Patru persoane au murit în carnagiul de pe DN1(UPDATE FOTO)

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un bărbat de 57 de ani, o femeie de 55 de ani şi o vârstnică de 77 de ani, toţi din Câmpia Turzii şi-au pierdut viaţa pe loc, iar un tânăr din Prahova a murit la spital. Vinovat de producerea accidentului este şoferul din Câmpia Turzii care a intrat pe contrasens.

Dimineaţa însângerată, pe DN1, la kilometrul 49, în zona localităţii prahovene Româneşti. Patru suflete au pierit, din cauza netenţiei şoferului unei maşini marca Opel, cu număr de Cluj, care a ieşit pe contrasens izbind în plin un autoturism înmatriculat în Prahova, care circula regulamentar.

image

În urma impactului deosebit de puternic, cele două autovehicule au fost distruse în totalitate, iar pasagerii acesteia au fost scoşi cu mare greutate dintre fiarele contorsionate. O a treia maşină, implicată şi ea în accident, a ieşit de pe carosabil, lovind frontal un pom de pe marginea drumului. Pasagerii acesteia au avut mare noroc. S-au ales doar cu leziuni uşoare. „Îi mulţumesc lui Dumnezeu că am scăpat toţi patru. Plecam spre muncă. Lucrăm în contrucţii. Dacă era mai grav, ne-am fi lăsat familiile pe drumuri", a spus prahoveanul Constantin Spurcaciu, în vârstă de 43 de ani.

image

Autostop cu ghinion                  

Alţi patru bărbaţi se află internaţi în prezent la Spitalul Judeţean din Ploieşti, în stare gravă. „Unul dintre accidentaţii de pe DN1 a murit. A intrat în stop cardiorespirator. Avem o persoană cu un traumatism la coloană, o alta cu hematom intracranian care trebuie operată de urgenţă, încă un bărbat cu coaste rupte şi încă unul cu fractură deschisă de oase. Şi în cazul lor vom interveni chirurgical", a precizat medicul Andrei Ilinca, purtător de cuvânt în cadrul Spitalului Judeţean Ploieşti. Unul dintre cei patru bărbaţi care şi-au pierdut viaţa în accident este domiciliat în localitatea prahoveană Gura Vitioarei. Omul a fost luat la ocazie de şoferul autoturismului care a fost izbit în plin de maşina cu număr de Cluj. Traficul pe DN 1 a fost blocat timp de două ore, iar coloanele de maşini s-au întins pe cinci kilometri.

image

Nu sunt bani de separatoare

Poliţiştii rutieri spun că accidentul soldat cu morţi şi răniţi ar fi putut fi evitat dacă pe acel tronson de drum ar fi existat separatoare de sens. „Este un eveniment deosebit de grav. Multe astfel de accidente pot fi prevenite prin montarea de separatoare de sens", a declarat comisar şef Ştefan Crivăţ, şeful Poliţiei Rutiere Prahova. Referindu-se la acest caz, ministrul Transporturilor, Radu Berceanu, a precizat că, deocamdată, nu există fonduri pentru montarea parapeţilor, un kilometru de separatoare costând aproximativ 100.000 de euro.

Pentru ultimele noutăţi din Ploieşti, click pe poza de mai jos

image
Ploieşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite