Ploieşti: Mircea Tocaci scoate viaţa din piatră

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un bloc de sare, o piatră banală sau un lemn inform se transformă în mâinile lui Mircea în artă pură.

Şi-a descoperit talentul abia la 17 ani, după ce începuse un liceu industrial şi îşi petrecea orele de practică într-un atelier de strungărie. De cum a pus mâna pe creion şi lut, şi-a dat seama că are vocaţie şi, încurajat de familie, s-a înscris la Liceul de Artă din Ploieşti.

A fost admis în clasa a XII-a, a recuperat anii pierduţi şi a intrat la Facultatea de Artă Decorativă şi Design. Lucrează în lut obiecte ceramice, pictează, inclusiv vitralii bisericeşti, însă pasiunea lui cea mai mare este sculptura.

De câţiva ani, a descoperit potenţialul imens al pietrelor de râu de pe Valea Teleajenului din care a făcut o provizie importantă în atelierul său din Ploieşti. "Dacă la prima vedere nu spun nimic, după şlefuire iese o coloristică extraordinară. Şi mai interesant, foarte multe conţin fosile de animale", a observat Mircea.

În noiembrie anul trecut, Muzeul de Geologie din Bucureşti i-a găzduit sculptorului o expoziţie cu obiecte de artă realizate doar din astfel de pietre. Pentru specialiştii de aici a fost o adevărată provocare identificarea speciilor de animale captate de timp în pietrele de pe Valea Teleajenului.

"O singură astfel de piatră este o hartă planetară, acolo este înscrisă istoria nostră de mii de ani", spune Mircea.

Flexul ca obiect de artă

Un alt proiect interesant în care a fost implicat a fost o expoziţie de sculpturi în sare, de dimensiuni imense, în salina de la Slănic. "Îmi doresc să deschid un muzeu al sculpturilor din sare în această staţiune pentru că nu există aşa ceva în ţară, iar potenţialul turistic al zonei este foarte mare", spune Mircea.

Vara, participă la work-shop-uri pentru copii, organizate peste tot în ţară, în zone de munte, sau în Olanda, unde are un parteneriat cu Şcoala Britanică.

Îi învaţă pe cei mici să picteze şi să sculpteze, aşa cum face şi în Ploieşti, unde, de zece ani, este profesor de desen. Non-conformist, încearcă să desfăşoare orele în aer liber, în parc, unde copiii iau contact direct cu natura, învaţă să o observe şi să o redea în culori.

În vacanţele de vară se mută în atelier, unde, ajutat de daltă şi de flex, transformă piatra în forme şi expresii. Îşi defineşte stilul ca fiind unul "suprarealist, compus cu reminiscenţe dintr-un spaţiu al unor timpi pe care noi nu i-am trăit". Pentru că avem în noi memoria înregistrată a tuturor generaţiilor care ne-au precedat.

Iar despre faptul dacă rentează să mai faci artă în ziua de azi crede că este valabilă afirmaţia doar dacă poţi să împaci gustul publicului fără a pica în kitsch şi, în acelaşi timp, să-ţi câştigi existenţa. "Ca artist, trebuie să-ţi permiţi, măcar din când în când, să faci o expoziţie unde să nu vinzi nimic, dar unde să expui opere în care să-ţi dai frâu liber total, imaginaţiei", crede artistul.

Ce-i place

"Îmi place că mai răsare soarele deasupra rafinăriei de la marginea oraşului, într-un loc unde se întâmplă mult prea puţine lucruri. Să zici că nu se întâmplă nimic e şi aşa prea mult", spune Mircea. Este şi un împătimit al poeziei şi al filmelor bune   

Ce nu-i place

"Nu-mi place pragmatismul adus la extrem, care tinde să devină o constantă a societăţii noastre. Suntem mai ancoraţi în financiar ca pe Wall Street. Nu mai există nici un pic de spiritualitate şi meditaţiei", a observat Mircea.

Ţi s-au întâmplat şi episoade amuzante la expoziţii?

M.T: De câteva ori, am avut surpriza ca oamenii veniţi la târguri stradale sau expoziţii să vadă în sculpturile mele mai degrabă obiecte cu care vroiau să proptească uşa de la sufragerie. Altă dată, o femeie căreia nu îi venea să creadă că o sculptură este din sare, a dat cu limba pe ea, ca să se convingă. Am rămas interzis.

Ai material bun în România pentru sculptură?

Piatra sau marmura de la noi este destul de puţin colorată, la Ruşchiţa găseşti una puţin roşiatică. Spre deosebire de Brazilia, să spunem, unde sunt nuanţe foarte puternice, trebuie să te descurci cu ceea ce ai. Cea mai bună variantă rămân pietrele de râu din Prahova, uneori ai surpriza să găseşti în filonul pietrei culori extraordinare.

Profil

Născut. 30 octombrie 1975, Ploieşti

Studii. Facultatea de artă decorativă şi design, Academia de Artă.

Familie. Necăsătorit.

Ploieşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite