Ploieşti: Mii de studenţi de la UPG riscă să rămână fără asistenţă medicală

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Din cauza unei omisiuni legislative, cabinetul medical de la Universitatea Petrol-Gaze din Ploieşti s-ar putea închide la jumătatea lunii august.

Cei peste 12.000 de studenţi de la UPG ar putea să nu mai beneficieze de asistenţă medicală gratuită în campusul universitar. Asta deoarece cabinetul medical a rămas de izbelişte după ce spitalele au trecut în jurisdicţia autorităţilor locale. „Acum un an, personalul cabinetului a fost preluat de Spitalul Municipal, iar după trecerea acestuia la autoritatea locală de la 1 iulie, noi am rămas ai nimănui. Asistentele medicale au depus cereri de pensionare, iar eu şi cu medicul stomatolog am primit preavizele", ne-a declarat doctorul Cristina Călin.

Sute de studenţi străini fără medic de familie

Din totalul studenţilor care învaţă la universitatea ploieşteană, aproximativ 300 sunt străini, aceştia nefiind încadraţi într-un sistem medical de familie. „Funcţionarea cabinetului este mai mult decât necesară. Am avut cazuri în care elevilor li s-a făcut rău la examen şi atunci am apelat la doamna doctor care a venit imediat şi a remediat problema. Am făcut mai multe adrese atât către autorităţile centrale, cât şi către cele locale pentru găsirea unei soluţii, dar până acum nu am primit niciun răspuns", a precizat rectorul UPG, Vlad Ulmanu.

Atât reabilitarea cabinetului medical, cât şi utilităţile şi medicamentele necesare funcţionării acestuia sunt asigurate de către universitate. În cazul în care nimeni nu va prelua personalul cabinetului, studenţii vor fi nevoiţi să plătească consultaţiile medicale sau să se adreseze pentru orice problemă medicală serviciilor de urgenţă.

Ploieşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite