Ploieşti: Mii de români din toată ţara vor participa la slujba de Înviere din Prahova

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mănăstirile din Sinaia, Cheia sau Ghighiu vor fi asaltate la noapte de credincioşi. Lăcaşurile de cult din staţiunile montane, dar şi cele amplasate în cadru natural, cum este Crasna, sunt preferate de români pentru rugăciune

Ultimele pregătiri pentru "maratonul" slujbei de Înviere sunt finalizate în toate bisericile şi mănăstirile din Prahova şi din Ploieşti. Preoţii, călugării şi măicuţele aşteaptă un număr impresionant de credincioşi, mai ales că, spun ei, anul acesta, mult mai mulţi prahoveni au venit să se spovedească şi să se împărtăşească înainte de Paşte.

"Sunt bucuros că oamenii şi-au întors faţa spre Dumnezeu. Ca niciodată, după un an foarte greu, îşi caută ajutorul la Sfânta Biserică", ne-a spus Claudiu Băzăvan, preotul de la Catedrala Eroilor Tineri din Ploieşti.

Slujbele de Înviere din Ploieşti se vor desfăşura atât în curţile bisericilor cât şi lăcaşurile de cult, până târziu spre dimineaţă.

În Prahova, mănăstirile din staţiunile montane, cum sunt Cheia, Sinaia sau Suzana, vor fi extrem de aglomerate pentru că enoriaşilor din aceste localităţi li se adaugă şi un număr impresionant de turişti veniţi să-şi petreacă mini-vacanţa de Paşte la munte.

Alte lăcaşuri de cult din judeţ sunt preferate pentru miracolele care se întâmplă frecvent acolo, cum este cazul mănăstirii Ghighiu, sau pentru amplasarea lor într-un cadru natural.

"La slujba de la noapte vor veni sute de români din toată ţara. Pentru că mănăstirea este chiar în pădure, credincioşii se reculeg mai bine aici. Sunt mai aproape de natură, deci şi de Dumnezeu", ne-a spus părintele stareţ Vasile de la mănăstirea Crasna

Paşte cu poliţişti, pompieri şi jandarmi

La slujbele din această noapte de la mănăstirile Ghighiu, Zamfira, Cheia, Pissiota, Suzana, Crasna şi Jercălăi vor fi foarte mulţi poliţişti, în uniformă şi în civil, precum şi jandarmi.

Totodată, pompierii recomandă să nu ţineţi lumânările în apropierea hainelor şi a obiectelor precum icoane, decoruri sau mobilier şi să nu parcaţi maşinile în imediata vecinătate a lăcaşurilor de cult pentru a nu bloca zonele de acces pentru intervenţia autospecialelor de pompieri, în cazul producerii unui incendiu.

Pentru ultimele noutăţi din Ploieşti, click pe poza de mai jos

logo ads
Ploieşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite