Ploieşti: Meniul "de criză" umple restaurantele din Ploieşti, de Revelion

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ploieşti: Restaurantele sunt, deja, decorate de sărbătoare
Ploieşti: Restaurantele sunt, deja, decorate de sărbătoare

Ploieştenii au rezervat deja peste 80% din totalul locurilor la restaurantele din municipiu, pentru Revelion. Au fost atraşi de meniurile "de criză", care nu-i vor arde la buzunare ca în alţi ani.

Ca să umple mesele la petrecerea de Revelion,  patronii unor restaurante din Ploieşti s-au gândit la soluţii ingenioase prin care să nu "atace" prea mult buzunarele clienţilor. Au alcătuit meniuri  "de criză", au înlocuit cântăreţii şi comedianţii cu DJ, ba chiar au renunţat şi la tradiţionalele focuri de artificii de la miezul nopţii.

La Vienna Café, de exemplu, un renumit local situat pe Bulevardul cu Castani, există mai multe meniuri pentru petrecerea de sfârşit de an, iar gradul de rezervare este deja de peste 80%. Ploieştenii pot opta pentru un bilet de intrare în valoare de 130 de lei, în care sunt incluse mâncarea, de tip bufet suedez, băuturi răcoritoare şi alcoolice la discreţie şi un program muzical oferit de un DJ autohton.

Pentru cei mai înstăriţi, conducerea restaurantului vine cu meniuri de până la 360 de lei. Preţul mai "piperat" se aplică celor care vor fi serviţi cu diverse specialităţi culinare, în afară de cele tradiţionale româneşti. Programul artistic este gratis pentru toată lumea.

Specialităţi culinare ca anul trecut, la jumătate de preţ

Alţi patroni de localuri, însă, gândindu-se să atragă şi mai mulţi petrecăreţi de Revelion, nu au "tăiat" din meniu şi nici nu au înlocuit bucatele alese cu unele mai ieftine, ci s-au gândit să renunţe la profitul considerabil pe care îl obţineau în alţi ani scăzând preţul cu aproape 50%. "Avem peste 280 de locuri în restaurant şi în pub. Cred că mulţi ploieşteni au renunţat la revelioane de trei patru zile la hoteluri sau pensiuni pentru a face economie. I-am atras cu meniuri "de criză", de  250 de lei, la jumătate de preţ faţă de anul trecut. Avem muzicieni consacraţi, trupe de dans, focuri de artificii, iar ca mâncare  - salate, peşte, brânzeturi fine, tort, vin, cafea şi răcoritoare", a precizat Bogdan Vasilescu, patronul Restaurantului Prestij.

Cine are chef de zbenguială ore în şir poate opta pentru  o seară dansantă la The Bricks Pub, cel mai nou local deschis la Ploieşti, situat pe strada George Coşbuc. Mai sunt suficiente locuri, iar preţul meniului, de 250 e lei, acoperă băuturile, mâncarea şi un spectacol de ritmuri oferit de un DJ.

Casetă

Revelionul în stradă, o alternativă la petrecerea din restaurant

Pentru ploieştenii care nu au bani de restaurant, petrecerea la domiciliu sau cea tradiţională organizată de municipalitate în parcul de lângă Palatul Adminitrativ reprezintă cele mai bune soluţii pentru un Revelion reuşit şi...economic. Reprezentanţii primăriei promit un spectacol cu formaţii de muzică uşoară şi populară şi focuri de artificii, la mizul nopţii. "cred că este cel mai bine să petreci în stradă. Nu îmi place să stau la masă, mai bine să simt bucuria unui nou an alături de alţi mii de ploieşteni", a spus Ioana Tudor, o tânără de 26 de ani.

Ploieşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite