Ploieşti: Maria Petcu face performanţă în aeromodelism
0Maria este pasionată de sport, aeromodelism, voluntariat şi a urmat cursuri de acupunctură, visând să ajungă studentă la Facultatea de Medicină.
Maria spune că senzaţia pe care un sportiv o are atunci când lansează în aer modelul realizat de el este unică. „Atunci când ai modelul în aer nu mai poţi să-l ajuţi. Durează cel puţin 3 luni să faci un planor, iar asta doar dacă lucrezi la el non-stop. Când îl lansezi totul trebuie să fie perfect", explică tânăra.
Din primii ani de viaţă, fata a experimentat senzaţia pe care o oferă aeromodelismul, participând, alături de părinţii ei, la toate competiţiile de gen din ţară şi din Europa. Maria spune zâmbind că a crescut pe bancheta maşinii, alături de machetele de avioane, însă nu regretă nici o clipă petrecută pe câmpul de lansare, ba din contră este mândră de toate realizările ei.
După ani de zile de colindat, mama Mariei a renunţat, din motive de sănătate, să practice acest sport, predând ştafeta tinerei. Ea a câştigat de-a lungul anilor multe premii importante, iar la prima fază a Cupei României la Areromodelism, de anul acesta, organizată la Ploieşti, eleva a câştigat locul II. Pasiunea pentru modele nu este însă singurul hobby al Mariei.
Sport şi voluntariat
La 14 ani, eleva a dorit să se înscrie într-o echipă de handbal, însă o prietenă de-a ei a rugat-o să o însoţească la un antrenament de baschet. De cum s-a văzut în sală, practicând acest sport, tânăra a simţit că este potrivit pentru ea. După un timp, profesoara de baschet a luat-o pe Maria în echipa CSM Ploieşti, unde a reuşit, în timp, să relaţioneze cu toate colegele ei şi să pună bazele unei echipe bune.
„Acolo am cunoscut-o pe Alexandra Ioniţă, care este prietena mea cea mai bună şi după ce ne-am împrietenit am adus-o cu mine la aeromodelism. O mare contribuţie în evoluţia sportivă a echipei a avut-o şi domnul profesor Ionuţ Ivan, care ne-a învăţat cunoştinele de bază în bachet şi astfel am reuşit să ne calificăm la semifinale în doar 6 luni de antrenament", spune eleva.
Din păcate, echipa de baschet s-a desfiinţat din cauza lipsei fondurilor necesare, iar acum tânăra joacă în echipa colegiului în care studiază. De curând, fata s-a înscris şi într-o asociaţie ca voluntar, fiind nerăbdătoare să desfăşoare activităţi în domeniul ecologiei.
Pasionată de medicină
Maria îşi doreşte să ajungă medic, aşa că se gândeşte să urmeze cursurile unei facultăţi de profil. Pentru a fi mai aproape de această profesie, eleva a urmat şi cursuri de acupunctură iar de anul trecut a început să practice acest tratament pe cunoscuţii şi prietenii ei. În vara acestui an, ea va susţine şi examenul de certificare.
„Baschetul va rămâne la stadiul de hobby, la fel şi aeromodelismul şi pe viitor mă voi concentra mai mult asupra medicinei. O să acord o atenţie deosebită şi tratamentelor alternative pentru că eu consider că un pacient trebuie să se recupereze indiferent de metoda pe care o foloseşte", este de părere tânăra.
Profil
NĂSCUTĂ: 5 iunie 1993, Ploieşti
STUDII: Elevă în clasa a X-a în Colegiul Naţional „Mihai Viteazul"
FAMILIE: Are o soră mai mare
Ce-i place:
Îi place foarte mult să se uite la serialul „Spitalul de Urgenţă", pentru că îşi doreşte foarte mult să studieze acest domeniu, care o atrage mult, pentru că zi de zi este diferit şi nici o situaţie nu seamănă cu alta, tot timpul putând afla ceva nou.
Ce nu-i place:
Tinerei nu îi place să citească romane, nu îi place literatura, nu îi plac oprele lui Sadoveanu, în schimb îi place să fie la curent cu noutăţile medicale şi să lectureze lucrări de specialitate. De asemenea nu îi plac oamenii impulsivi cu care nu se poate discuta, cărora le explici de 10 ori un lucru şi ei tot nu îl înţeleg.
De la câţi ai practici aeromodelismul?
M.P.: Practic aeromodelismul dinainte să mă nasc. Părinţii mei au pus bazele clubului de aeromodelism din Ploieşti, iar eu am crescut pe bancheta din spate a maşinii, fiind prezenţi la toate competiţiile din ţară. M-au crescut cu sprijinul juniorilor din club. La vârsta de 4 ani participam la primul meu concurs, care presupunea să trag un avion mic cu o rolă înfiptă în pământ.
Care este cel mai bun rezultat al tău în aeromodelism?
M.P.: În 2003 am obţinut locul I la Cupa Mondială, aveam 10 ani, iar din 2005 deţin carnet de maestru al sporturilor în aeromodelism. În 2007 am mai câştigat şi locul I cu lotul României, însă am participat la foarte multe competiţii în ţară dar şi în străinătate, unde de obicei concurez împotriva unor sportivi care sunt şi prietenii mei.
Pentru ultimele noutăţi din Ploieşti, click pe poza de mai jos
