Ploieşti: Mădălina Pisică este pasionată de gastronomie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Are 17 ani şi ştie să pregătească sute de reţete culinare, din bucătăria românească şi internaţională. Visează să ajungă şef de restaurant, la un local renumit din străinătate.

La doar 12 ani s-a încumetat să pregătească sarmale pentru o nuntă care a avut loc în oraşul său natal, Băicoi, sub atenta îndrumare a mamei sale. Şi cum bucatele preparate „ca la carte" au fost apreciate pentru gustul deosebit, Mădălina a mai fost solicitată pentru a găti diverse mâncăruri şi pentru alte evenimente festive.

„Poate este ceva neobişnuit ca unei fete de vârsta mea să-i placă să-şi petreacă timpul în bucătărie. Sunt o feministă convinsă. Aşa am fost crescută de mama mea, care este o gospodină desăvârşită. Ador mâncărurile cu specific românesc, cred că sunt foarte bune în comparaţie cu ce gătesc alte popoare. Deja ştiu să fac orice, fie că este vorba despre plăcinte, clătite sau tort de fructe. Sunt destui români în străinătate care au făcut carieră ca ospătari şi bucătari", spune cu mândrie adolescenta.

A învăţat de la italieni să gătească paste

Mădălina este elevă a Colegiului Economic „Virgil Madgearu" din Ploieşti, la clasă cu profil „Alimentaţie publică şi turism". Priceperea sa în ale gastronomiei a fost remarcată şi de profesori, care au trimis-o alături de alţi elevi la un schimb de experienţă în Italia.

„Am stat două săptămâni în Italia, unde am învăţat de la cei mai buni bucătari reţele deosebite: zeci de feluri de paste, viţel cu ton, ruladă de iepure şi alte astfel de specialităţi culinare. Oricum, sunt diferenţe mari în felul în care preparăm noi pastele. Ei nu le fierb atât, sunt mai tari, mai consistente ca aluat. Am gătit şi noi pentru italieni preparate autohtone. I-am servit cu supă de tăiţei şi le-am oferit ca desert un tort diplomat", a mai spus Mădălina Pisică.

Vrea să fie şef de restaurant

Eleva Colegiului „Virgil Madgearu" îşi doreşte să debină ospătăriţă şi apoi şef de restaurant. Spune că şi-a ales o meserie frumoasă şi bănoasă. „Asta mi-am dorit de mică. Să-i fac pe oameni fericiţi atunci când sunt la masă. Este o mare bucurie să vezi că un client este mulţumit de felul în care l-ai servit", este de părere Mădălina.

Îi plac salatele de crudităţi

Adolescenta are mare grijă de silueta sa şi spune că are o alimentaţie sănătoasă. Este adepta salatelor de crudităţi, însă nu face rabat de la plăcintele de casă şi prăjiturile cu cremă. „Nu-mi plac mâncărurile grase, pline de carne Totuşi o friptură la grătar mănânc. Şi nici nu suport să văd farfurii pline până la refuz. Mai bine îţi pui mai multe porţii mici, decât să laşi în farfurie. Cred că ţine foarte mult şi de educaţia omului atunci când mergi să iei masa la un restaurant", consideră aceasta.

Ce-i place

Mădălina este îndrăgostită de mişcare. Cel mai mult îi place să iasă cu rolele în parc şi să alerge pentru a-şi menţine condiţia fizică. Când are timp liber citeşte.

Ce nu-i place

„Mă feresc de oameni prefăcuţi şi de mincinoşi. Eu sunt un om corect, aşa am fost educată să fiu, de aceea cer corectitudine din partea prietenilor şi a colegilor de şcoală", spune Mădălina.

Ce salată recomanzi ploieştencelor să prepare acasă?

Salata mea preferată este cea de crudităţi. Este foarte uşor de pregătit. Într-un bol amestecăm salată verde castraveţi, roşii, fenicul, ton în ulei şi suc de lămâie. Este foarte sănătoasă şi săţioasă. Poate fi servită la orice oră.

Ce calităţi trebuie să aibă un ospătar în relaţia cu clienţii?

Trebuie să aibă o condiţie fizică perfectă, să nu dea semne de oboseală, deşi a stat în picioarede dimineaţă şi până sear. Totodată trebuie să cunoşti cel puţin două limbi străine, să ai  memorie vizuală excelentă,  cunoştinte temeinice de gastronomie şi oenologie, diplomaţie, amabilitate şi calităţi organizatorice.

Profil

Născută. 3 martie 1093, Băicoi

Studii. Elevă la Colegiul „Virgil Madgearu"

Familie. Are un frate mai mare

Pentru ultimele noutăţi din Ploieşti, click pe poza de mai jos

logo ads
Ploieşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite