Ploieşti: Locuri libere de Revelion

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cei care vor să petreacă Revelionul la munte,  mai pot găsi locuri în staţiunile de pe Valea Prahovei
Cei care vor să petreacă Revelionul la munte, mai pot găsi locuri în staţiunile de pe Valea Prahovei

Dacă în alţi ani, hotelurile şi pensiunile din staţiunile de pe Valea Prahovei erau ocupate cu câteva luni înainte, anul acesta, deşi mai sunt doar câteva zile înaintea nopţii dintre ani, hotelierii mai au încă locuri libere. 

Conform reprezentanţilor Centrului de Informare Turistică de la Sinaia, din totalul de 10.000 de locuri de cazare omologate în această staţiune mai sunt libere aproximativ zece la sută. Aceasta este o premieră pentru hotelierii din Sinaia, obişnuiţi ca în ultimii ani să încaseze cu multe luni înainte avansul pentru pachetul turistic de Revelion. Dacă în ultimii ani toate locurile de cazare din Sinaia erau ocupate încă din luna septembrie, cel târziu octombrie şi dacă unii turişti preferau să plătească avansul pentru Revelion încă de la începutul anului, în 2009 situaţia este cu totul alta. Chiar dacă preţurile de anul acesta sunt şi cu 30 - 45 la sută mai mici decât cele practicate anul trecut, turiştii care vor să-şi petreacă revelionul la munte nu mai sunt atât de mulţi.

“Mai avem câteva locuri libere de Revelion. Patru nopţi la un hotel de trei stele, cu mic dejun, cină festivă pe 31 şi pe 1 ianuarie şi cu program artistic costă 1.499 de lei”, ne-a declarat Paul Popa, consilier Centrul de Informare Turistică Sinaia.

La Buşteni, gradul de ocupare al unităţilor de cazare este de 65-70%, după cum ne-a spus Cristian Achim, inspector la Centrul de Informare Turistică Buşteni. Acesta a precizat că cele mai căutate au fost pensiunile cu mai multe camere, rămânând libere cele care au câte 4-5 camere. La Buşteni, la o pensiune de trei stele, patru nopţi de cazare şi cină festivă de Revelion costă 1.000 de lei de persoană.

 

Ploieşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite