Stiri din Ploiesti

Ploieşti: Irina Popescu transformă sentimente în bijuterii unicat

17 februarie 2011, 15:50 |  Autor: Dana Mihai | 

Cuvinte cheie: irina popescu ploiesti, handmadeina ploiesti, bijuterii handmade ploiesti, bijuterii unicat ploiesti,

Irina Popescu are un magazin virtual, handmadeina.ro

Ploieşti

Irina Popescu are un magazin virtual, handmadeina.ro

 

Dragostea pentru fetiţe, sensibilitatea înnăscută, dorinţele şi amintirile din locurile pe unde s-a plimbat o inspiră pe Irina Popescu să creeze bijuterii de o frumuseţe delicată.

A ştiut de mică care îi va fi drumul în viaţă, dar destinul a purtat-o o vreme pe căi ocolite. „Ştiam că am talent la desen, însă am crezut că îmi voi dezamăgi părinţii dacă voi urma o facultate de arhitectură şi nu am vrut să-i împovărez cu meditaţiile scumpe. Aşa am ajuns la politehnică, în Braşov", poveşte Irina Popescu.

Experienţa Braşov, pe care o decretează drept „cea mai frumoasă perioadă a vieţii", a ajutat-o să aprofundeze noţiuni precum camaraderia şi amiciţia în cele mai frumoase accepţiuni. „Colegele de facultate m-au învăţat să dansez, iar prietenii mi-au insuflat dragostea pentru munte şi importanţa unei echipe unite. Am trecut prin multe împreună, inclusiv printr-o avalanşă", povesteşte artista de acum.

După ce a lucrat în domenii tehnice, în 2008, într-o vară caniculară, viaţa Irinei Popescu a luat o întorsătură neaşteptată. „Confecţionam cu efervescenţă felicitări, chiar şi atunci când venea cineva în vizită pe la mine. Nepoata mea preferată, studentă în Bucureşti, mă tot întreba ce vreau să fac cu ele. Până la urmă, mi-a făcut cadou un magazin virtual, iar a doua zi aveam deja prima comandă pentru una dintre felicitările postate", spune femeia.

Lut şi blog

Din momentul în care a văzut într-un magazin de papetărie un pacheţel de lut şi-a dat seama că pasiunea nu se va opri doar la felicitări. Spre deosebire de alţi artişti hand-made care preferă fimo, o pastă modernă, Irina Popescu lucrează predominant în lut, mult mai pretenţios. Mărgele care spun o poveste despre o sărbătoare sau o persoană, despre un sentiment sau o amintire, cercei care iau forme geometrice, abstracte sau de animale, bentiţe delicate din tul, mătase, dantelă şi satin, broşe, tricouri personalizate sunt doar câteva dintre obiectele pe care artista le confecţionează cu mult drag şi inspiraţie. „Simt o bucurie imensă când fac un cadou şi este purtat chiar din acel moment. Îmi place să ştiu cât mai multe despre persoana pentru care fac ceva, despre pasiunile şi personalitatea ei, astfel încât darul să i se potrivească perfect", explică Irina Popescu.

Toate obiectele migălite în atelierul pe care şi l-a amenajat în casă au devenit produse pe „rafturile" magazinului online şi pe blogul personal, handmadeina, un loc în care îşi împărtăşeşte gândurile şi poveştile de viaţă şi ale bijuteriilor. Frumuseţea obiectelor lucrate manual a atras mulţi clienţi din Bucureşti, Cluj, Iaşi, Galaţi sau Mediaş. „Surprinzător, din Ploieşti sunt foarte puţini, mereu m-a frapat acest lucru", a constatat artista.

V-aţi gândit să vă faceţi un magazin real?

I.P: Nu, cred că simţul comercial nu îl am foarte bine dezvoltat, de aceea rămân la magazinul online. În plus, sunt dezamăgită că în Ploieşti nu se întâmplă nimic, artiştii hand-made se îndreaptă către Bucureşti sau alte oraşe unde această piaţă este foarte bine dezvoltată.

Fetiţele vă moştenesc talentul?

I.P: Sunt cu mult mai talentate decât mine, de aceea sunt şi cei mai aspri critici. Am mers mereu pe mâna lor şi nu am greşit. Le voi încuraja să meargă pe acest drum. Fetele sunt, totodată, şi o sursă inepuizabilă de inspiraţie pentru bijuteriile mele.

Ce-i place

Îi place când cineva îi poartă cu drag bijuteriile, să stea de vorbă cu fetiţele pe care le consideră cea mai mare comoară şi totodată, cea mai mare investiţie. Când are timp, pleacă pe munte, spaţiul care o decontează şi o încarcă cu energii pozitive.

Ce nu-i place

Chiar dacă face zilnic de mâncare şi este o bună gospodină, nu-i place să bucătărească. Impoliteţea este o trăsătură de caracter pe care nu o agreează.

Profil

Născută. 13 iulie 1968, Câmpina

Familie. Căsătorită, două fetiţe de 8 şi 12 ani

Studii. Facultatea Politehnică Braşov


Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe ploiesti@adevarul.ro!




Introdu codul de mai jos:


* click pe imagine pentru reincarcare daca nu intelegi scrisul.



Trimite Anuleaza
TRIMITE
0 comentarii
 
     

    Mihai Cătălin Sobco realizează lumânări unicat în România

    Face lumânări ornamentale în diverse combinaţii de culori şi mărimi, cu un aspect de porţelan d ...

    Constanța: Sorina Barbu transformă pietrele în bijuterii unicat

    Tânăra şi-a urmat dragostea vieţii în oraşul de la malul mării, unde şi-a redescoperit pasiunea ...

    Prahoveanca Elena Stancu le încântă pe doamne şi domnişoare cu accesorii handmade! FOTO

    Imaginaţie, răbdare, materialele necesare şi un pic de talent. Toate acestea sunt esenţiale pen ...

    Târgu-Jiu: Veronica Dascălu, pasionată de arta decorativă

    Veronica Dascălu confecţionează lumânări aromate. Pe lângă artă, croitoria reprezintă o altă pa ...

    Andreea Muşat este consiliera pasionată de bijuterii

    La serviciu se ocupă de consiliere pe proiecte europene, însă timpul liber îl dedică confecţion ...

    Poliţiştii reţinuţi de la Secţia 3 de poliţie şi-au bătut o colegă. O prostituată era poliţistă sub acoperire

    Mai mulţi poliţişti de la Secţia 3 au băgat, într-o seară, o prostituată într-un birou din sedi ...

    Pasiunile din liceu duc la cariere în afaceri

    Bianca Galiano a debutat în urmă cu doi ani o mică afacere cu bijuterii handmade. Adolescenta ş ...

    START VOT! Alegeți profesorii cu care Ploieștiul se mândrește!

    Nominalizările profesorilor cu care Ploieștiul se mândrește au ajuns la final. Începând de astă ...

    La Ploieşti se ţine primul târg de hand-made

    Organizatorii speră ca prima ediţie să fie prima dintr-un şir foarte lung, care să includă şi c ...

    FOTO O ploieșteancă coase felicitări miniaturale în tehnica goblenului

    Expertă în arta goblenului, Mioara Ercău a trecut dincolo de această pasiune atunci când și-a p ...


    Mălin Bot

    Decizia de a pedala pe extremismul naţionalist, pentru a aduna voturi la alegerile locale din Odorheiu Secuiesc, plasează Partidul Civic Maghiar (PCM) în categoria partidelor-măscărici. Continuare

    Adevarul on Facebook

    Poticnelile Guvernului Ponta

    Ovidiu Nahoi

    De oriunde ar veni, uninominalul are aceleași probleme.

    România – duşmanul de serviciu

    Ion Cristoiu

    Român e, atât pentru scriitor, cât şi pentru redactor, tot ceea ce poate fi opus termenului de sovietic.

    Grăjdanul lui Ponta, Grăjdanul lui Năstase

    Grigore Cartianu

    Au trecut şase zile de când Constantin Adrian Balaban Grăjdan a folosit Guvernul pe post de maşină de spălat a chiloţilor penali ai lui Adrian Năstase.

    Preţul benzinei, umflat cu pompa

    Ovidiu Marincea

    Avem nevoie de bani la buget pentru că tocmai ne-am propus să-l ciuruim cu nişte creşteri salariale, nişte bani la pensionari... De unde îi luăm? Păi din taxe! Bun, să suprataxăm ceva! Aşa par să gândească guvernanţii, oricare ar fi ei, de 20 de ani.

    Politicienii care este

    Grigore Cartianu

    Acest articol n-ar fi existat dacă urechile autorului său n-ar fi biciuite, seară de seară, de un cuvânt folosit de politicieni precum bisturiul chirurgical de către ţapinari: „datorită“.

     
    anuntexpres.ro - widget 5 articole